Cinci secrete pentru a trăi 100 de ani – FOTO
În viziunea multora, a avea un trai lung echivalează cu câştigul la loterie, însă există câteva trucuri care, aplicate de-a lungul vieţii, îţi pot aduce lozul norocos, potrivit The Huffington Post.
Iată secretele longevităţii:
1. Consumaţi alimente cu proprietăţi antiinflamatorii
Atletul Fred Winter nu a părăsit terenul competiţiilor sportive, deşi are 100 de ani. Secretul lui? Mănâncă multe afine şi somon, după cum declara soţia sa pentru Huffington Post, în urmă cu un an. Deşi Fred le consumă pentru beneficiile pe care le aduc organismului, cercetătorii au ajuns la concluzia că nivelul scăzut al inflamaţiilor în corp reprezintă secretul unui trai lung şi sănătos. Afinele sunt bogate în antioxidanţi, iar somonul conţine din plin acizi graşi omega 3 care, împreună, micşorează semnificativ inflamaţiile.
2. Odihniţi-vă des
Flossie Dickey a devenit cunoscută pe internet după ce, de ziua ei, în loc să sărbătorească alături de presa venită să o intervieveze împlinirea a 110 ani, a preferat să doarmă. Aceasta a declarat pentru jurnalişti că doarme cât de des poate, fiind, de altfel, unul dintre obiceiurile celor din Ikaria, Grecia. Pe mica insulă trăiesc mulţi greci care se pot lăuda că au atins vârsta de 100 de ani.
Cercetătorii sunt de părere că pauzele de odihnă, în timpul zilei, cresc productivitatea şi reduc nivelul stresului acumulat în ziua respectivă.
3. Urmăriţi să aveţi un stil de viaţă activ
A ajunge la 100 de ani înseamnă a avea şi foarte mult timp la dispoziţie, ceea ce implică şi un exerciţiu zilnic pentru umplerea acelor ore cu activităţi prielnice şi semnificative. O comunitate, alcătuită preponerent din pensionari, din insula Rodos se poate lăuda cu şase centenari. Aceştia au un lucru în comun: se menţin în permanenţă ocupaţi. Fie că exersează zilnic prin plimbări lungi pe jos sau frecventând sala de sport, aceştia trec de la o activitate la alta pentru a-şi umple timpul şi a se menţine activi.
4. Nu vă stresaţi
Un alt secret al longevităţii constă în eliminarea zilnică şi progresivă a stresului. Cei mai mulţi care au trecut de pragul de 100 de ani spun că au deprins treptat să se relaxeze din ce în ce mai mult şi lipsa grijilor a devenit o caracteristică şi o prioritate, totodată, pe agenda îndatoririlor zilnice.
Numeroase studii au arătat că cei care ajung la 100 de ani tind să fie mai optimişti şi să râdă mult.
5. Îmbrăţişaţi moderaţia
Ţineţi diete şi faceţi sport, dar nu uitaţi să faceţi şi anumite excepţii, în unele zile, pentru a asigura un echilibru în viaţa voastră. Fie că vorbim de un pahar cu vin, un bol cu îngheţata sau o cafea tare, toate acestea pot surveni în meniul zilnic atât timp cât nu faceţi excese.
Sursa Gândul