Banca Mondială a desemnat ”cea mai bună ţară”. Care este aceasta
Suedia ocupă locul întâi în clasamentul celor mai bune state, atunci când este vorba despre servirea interesului cetăţenilor săi, evitând în acelaşi timp şi impactul dăunător asupra altor state sau a mediului.
Suedia a depăşit alte 162 de state în topul „Good Country Index”, un clasament întocmit pe baza a 35 de indicatori distincţi primiţi inclusiv de la ONU şi Banca Mondială, informeză romania-actualităţi.ro
Suedia a primit cel mai mare punctaj în privinţa contribuţiilor pozitive la modul de viaţă, incluzând indicii de prosperitate, egalitate, sănătate şi prosperitate şi în acelaşi timp în privinţa culturii.
Islanda conduce în clasament în privinţa contribuţiilor aduse la protecţia climei planetare, inclusiv pentru emisiile reduse de dioxid de carbon, precum şi pentru producerea redusă a materialelor periculoase, în timp ce Marea Britanie nu a înregistrat un scor bun în aceste domenii, ocupând locul 22 în clasament.
Marea Britanie a fost desemnată însă cea mai bună în domeniile ştiinţei şi tehnologiei, luând în considerare publicaţiile ştiinţifice, premiile Nobel şi brevetele. Indexul sugerează că Suedia, în raport cu dimensiunea sa economică, face mai mult „bine” decât „rău” spre deosebire de orice alt stat.
Ţări mai mici, precum Irlanda, Kenya, Islanda şi Costa Rica, au coborât în clasament şi din cauza faptului că evenimentele din întreaga lume au un impact mai mare asupra ţărilor mai mici.
Sursa: Gândul