Frunza bionică, tehnologia care transformă lumina solară în combustibil lichid
Laboratoarele de cercetare precum cel de la Univeristatea Harvard lucrează la crearea de frunze artificiale de foarte mulţi ani. De obicei, este vorba despre dispozitive care captează energia solară şi care, atunci când sunt introduse în apă sau sunt conectate la o sursă de apă, pot separa moleculele în ioni de hidrogen şi oxigen care alimentează o baterie.
Anul trecut, la Harvard a început un program de dezvoltarea a unei „frunze bionice” care acum a evoluat şi poate face chiar mai mult: transformă lumina solară în combustibil lichid. Sistemul utilizează energia Soarelui pentru a separa moleculele de apă, dar se foloseşte şi de o serie de bacterii. Acestea se hrănesc cu hidrogenul obţinut şi produc combustibil lichid, hidrocarburi. Proiectul a fost îmbunătăţit acum şi a reuşit chiar să depăşească randamentul plantelor de a produce energie din lumina solară.
„Am obţinut cu adevărat un sistem artificial care realizează fotosinteza”, afirmă profesorul Daniel Nocera, unul dintre cercetătorii principali. „Până acum, fotosinteza artificială era folosită pentru separarea moleculelor de apă, dar acesta este un sistem complet, cu o eficienţă care depăşeşte procesul natural”.
Noua tehnologie transformă lumina solară în biomasă cu un randament de 10 ori mai mare decât plantele cu cea mai rapidă rată de creştere. Combustibilii produşi sunt isobutanolul, isopentanolul şi PHB, un precursor al bio-plasticului.
„Biologia este cel mai mare chimist al naturii, biologia poate obţine substanţe chimice pe care noi nu le putem obţine cu uşurinţă”, spune Pamela Silver, profesor de biochimie la Harvard, co-autor al sistemului. „Avem deja posibilitatea prin acest dispozitiv să producem hidrocarburi, materie organică care este extrem de versatilă”. Prin adaptarea sistemului, putem spera că vom obţine pe viitor chiar vitamine sau medicamente.
Proiectul îşi propune în continuare să dezvolte tehnologia pentru a produce o variantă comercială, care să poată fi folosită cu precădere în ţările în curs de dezvoltare.
Sursa: Rador