Primul om din lume care va primi 1.250 de dolari pe lună pentru a nu face nimic
Pentru următoarele 12 luni, un bărbat pe nume Edwin din Sarasota, Florida, va primi 1.250 de dolari pe lună fără a fi nevoit să facă ceva în schimbul banilor.
Citeşte şi Brăţară inteligentă care ne atenţionează prin energie electrică dacă cheltuim prea mulţi bani
El a câştigat la sfârşitul lunii mai 15.000 de euro în cadrul unei loterii organizate de un ONG din San Francisco. Evenimentul face parte dintr-un experiment social, cu scopul de a observa cum se descurcă oameni din diferite părţi ale lumii cu un venit minim asigurat, potrivit Business Magazin.
La loterie au participat 3.128 de persoane din zeci de state, iar banii oferiţi au fost strânşi printr-o campanie pornită în luna ianuarie pe site-ul de crowdfunding Indiegogo.
„Priviţi-l ca pe un bonus pe care Edwin l-a primit”, a explicat Cameron Ottens, unul dintre cofondatorii ONG-ului My Basic Income. „El nu trebuie să facă nimic pentru aceşti bani, dar avem speranţa că va deveni şi el un activist în cadrul organizaţiei noastre.”
Un alt „job” de vis a fost oferit în urmă cu doi ani de Jauntaroo, un website de turism. Aceştia au lansat un concurs care a avut ca premiu job-ul de vis: explorator-şef al lumii.