Pedofilia, incriminată oficial în Biserica Catolică
„Cu aceasta, înţeleg să precizez că printre aceste aşa-numite ‘cauze grave’, este, de acum, inclusă neglijenţa episcopilor în exercitarea funcţiei lor, în special în cazurile de abuzuri sexuale comise asupra minorilor şi adulţilor vulnerabili”, a scris Papa Francis, citat de AFP.
Acesta a anunţat şi că urmează să se constituie un colegiu de experţi în drept care va avea sarcina să-l consilieze şi să-l asiste înainte de a decide ca un episcop să fie demis, se arată într-un comunicat dat publicităţii de purtătorul de cuvânt al Vaticanului, părintele Federico Lombardi.
În scrisoarea apostolică făcută publică, numită „Ca o mamă iubitoare”, Papa Francisc aduce aminte că Biserica „îi iubeşte pe toţi fiii săi, dar tratează şi protejează cu o afecţiune cu totul deosebită pe cei care sunt mai slabi şi lipsiţi de apărare”. Astfel, Papa Francisc a subliniat că episcopii trebuie să dovedească o „promtitudine aparte atunci când trebuie să-i protejeze pe cei mai slabi dintre oamenii pe care îi păstoresc”.
De la ajungerea sa în fruntea Bisericii Catolice, Papa Francisc a cerut în repetate rânduri ca cei care se dovedesc vinovaţi de abuzuri sexuale asupra minorilor să fie aspru pedepsiţi, iar prelaţii să fie drastici în judecarea acestor acte nepotrivite. De mai multe ori, Papa a accentuat că cei care se consideră vizaţi, pe bună dreptate, de astfel de acuzaţii ar trebui să demisioneze şi a înfiinţat chiar şi un tribunal al Vaticanului unde aceştia ar trebui judecaţi.
Sursa: gandul.info
Vă mai recomandăm şi: Homer Simpson, declarat un model catolic de catre Vatican