S-a lovit la cap şi viaţa i s-a schimbat total
În ciuda faptului că până în acest moment nu şi-a exprimat interesul pentru cultura franceză, bărbatul în vârstă de 51 de ani vorbeşte acum în franceză, având după accident înclinaţie către filmele, cărţile şi produsele alimentare franţuzeşti.
Într-un studiu recent al Universităţii din Edinburgh, bărbatul ar fi întâlnit o franţuzoaică la vârsta de 20 de ani, însă “nu a manifestat niciodată un ataşament special pentru cultura sau bucătăria franceză”, scrie The Independent.
Bărbatul a învăţat limba franceză la şcoală, însă nu a mai vorbit timp de zeci de ani.
“Limba franceză vorbită de JC este plină de greşeli. Totuşi el vorbeşte într-un ritm rapid, folosind replici din filme şi dându-se drept o caricatură a unui francez”, susţine revista Cortex.
“El susţine că nu poate vorbi franceză deşi vorbeşte. El spune că gândeşte în franceză şi că vrea să vizioneze filme franţuzeşti (pe care nu le-a vizionat înainte), cumpără mâncare şi cărţi franţuzeşti, dar el scrie în italiană”, mai scrie revista.
JC a manifestat şi alte anomalii comportamentale, cum ar fi iluzii de grandoare, tulburări ale somnului şi euforie nejustificată. Ca urmare a leziunilor suferite, JC se trezeşte de dimineaţă, deschide fereastra şi strigă: “Bonjour!” (“Bună ziua!”).
Acesta un sindrom extrem de rar, dar nu unic, cunoscut sub numele de sindrom compulsiv de limbă străină. Aproximativ 60 de persoane din lume au fost înregistrate cu acest sindrom, după un traumatism cranian.
Sursa: gandul.info
Vă mai recomandăm şi: Câte culori puteţi vedea în această imagine? – FOTO
Descoperire extrem de importantă. Ce ar putea declanşa în realitate Alzheimer-ul