Barack Obama, vizită istorică în Hiroshima
Obama a ajuns la baza americană din Iwakuni din apropiere, după ce a părăsit summitul G7.
El a declarat că vizita sa în Hiroshima este „o mărturie despre cum şi cele mai dureroase fracturi pot fi reunite”, dar a precizat că nu intenţionează să-şi prezinte scuzele în faţa poporului japonez pentru bombardamentele efectuate de americani în 1945.
Citeşte şi Un laureat al Premiului Nobel a descoperit o greşeală ştiinţifică pe o bancnotă din Turcia – FOTO
Cel puţin 140.000 de persoane au murit în atacul nuclear de la Hiroshima de pe 6 august 1945 când a fost lansată prima bombă nucleară din lume. O a doua bombă nucleară a fost lansată două zile mai târziu în Nagasaki, ucigând încă 74.000 de persoane.
Obama a declarat personalului militar de la baza Marinei americane din Iwakuni, situată la circa 40 de kilometri de Hiroshima, că evenimentul de vineri este „o oportunitate de a aduce omagii în memoria tuturor celor care au murit în timpul celui de-al Doilea Război Mondial”.
„Este o şansă de a ne reafirma angajamentul de a păstra pacea şi siguranţa în lume, unde armele nucleare nu vor mai fi în curând necesare”, a completat liderul american.
El va merge la memorialul victimelor atacului nuclear din Hiroshima şi se va întâlni cu supravieţori, vizita sa stârnind reacţii diverse printre locuitorii japonezi.
Jimmy Carter a vizitat Hiroshima, dar după încheierea mandatului la Casa Albă.
Sursa: Mediafax