Home » D:News » Portugalia şi-a menţinut TOATE BECURILE aprinse non-stop, timp patru zile, numai din energie regenerabilă – FOTO+VIDEO

Portugalia şi-a menţinut TOATE BECURILE aprinse non-stop, timp patru zile, numai din energie regenerabilă – FOTO+VIDEO

Publicat: 21.05.2016
La doar câteva zile după ce s-a constatat că Germania produce atât de multă energie din surse regenerabile încât îi plăteşte pe consumatori să o folosească, o altă ţară a ajuns la cote maxime.

Portugalia a reuşit să-şi menţină luminile neoprite timp de patru zile consecutive, alimentate numai de energie din surse regenerabile.

Analiza cifrelor din reţeaua energetică naţională ale ţării relevă faptul că, în perioada 7 mai, de la 06:45 UTC, şi până în 11 mai, la ora 05:45, consumul de energie electrică a fost acoperit de energie solară, eoliană, hidro . Un alt record impresionant a fost înregistrat, săptămâna trecută, de Germania.

„Aceasta este o realizare importantă pentru o ţară europeană. Ceea ce astăzi pare extraordinar va fi, în doar câţiva ani, un lucru obişnuit în Europa”, explică James Watson, CEO al SolarPower Europa pentru The Guardian.

Portugalia a parcurs un drum lung în angajamentele sale de a reduce dependenţa de combustibilii fosili şi trecerea la surse de energie mai sustenabile. Numai în primăvara aceasta au reuşit să ajungă la un astfel de rezultat, iar companiile energetice speră că şi vara vor mai înregistra un asemenea succes.

Şi toate acestea au fost înregistrate într-o ţară care numai cu trei ani în urmă avea energie din arderea combustibilului, iar aproape o treime provenea din energia nucleară. Până anul trecut, ei au reuşit să schimbe lucrurile, astfel încât energiile regenerabile ocupă în mediu sub jumatate din totalul producţiei de energie electrică.

„Aceste date arată că Portugalia poate fi mai ambiţioasă într-o tranziţie la un consum de energie electrică de 100% din surse regenerabile. Acest lucru va reduce drastic emisiile de gaze cu efect de seră, care provoacă încălzirea globală şi, în consecinţă, schimbările climatice”, au declarat reprezentanţii unui ONG portughez.

Sursa: IFL Science

Vă recomandăm şi aceste articole: 

 
 
 
Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase