Toată panica dispare când le asculţi piesele cântate de către Sam. Din sânge pe pereţi se transformă brusc în sambe sau bossanove la asfinţit pe Copacabana.
Slayer şi Panteră sunt trupe de care fugi în altar cu Tatăl Nostru pe buze. Toată panică dispare când le asculţi piesele cântate de către Sam. Din sânge pe pereţi se transformă brusc în sambe sau bossanove la asfinţit pe Copacabana.
Nu-l ştie nimeni pe Sam, el ştie tot. Fiecare tastă de pe grif, fiecare mieunat pe care îl scoate chitară, cu şi fără bemol. Şi are ritm mai exact decât un picamer pe automat. Sam Westphalen cântă la două instrumente deodată, chitară şi percuţie. Percuţie pe care o face pe cutia de rezonanţă a chitarei. Totul sună perfect cu vocea lui. Frumos şi cald.
Australianul s-a apucat de chitară la 11 ani, 3 ani mai târziu a început să bată la ea şi să pună voce peste. Şi-a dat seamă că e un threesome care îl va face mare. Când s-a făcut mai mare, a făcut şi Institutul Australian de Muzică, şi-a deschis un canal de youtube şi acum (la 27 de ani) face milioane de vizualizări cu variante personale ale unor evergreen-uri. Cele mai multe sunt din zonă “metal”, pentru că transformarea e uluitoare când auzi piesele reinstrumentate de către Sam Westphalen.