Thomas Manning din Halifax, Massachusetts al cărui penis a fost îndepărtat din cauza cancerului a primit un penis provenind de la un pacient decedat, devenind primul american şi al treilea om din lume care a fost supus unui astfel de transplant, scrie CSID.
Operaţia de 15 ore a fost realizată de o echipă de chirurgi de la Spitalul General din Massachusetts după ce şi-au perfecţionat tehnica timp de trei ani de zile. Potrivit New York Times, operaţia a decurs bine, iar pacientul pacientul se recuperează. În ceea ce priveşte costurile unei astfel de operaţii, acestea se situează, pentru moment, la 50.000 – 75.000 de dolari.
Transplanturile de penis ar putea deveni un lucru obişnuit în viitorul apropriat ţinând cont de faptul că o astfel de procedură a fost anunţată şi de cercetătorii de la John Hopkins University. Procedura va fi de mare ajutor mai ales veteranilor, dar doctorul Curtis L. Cetrulo a declarat că echipa sa lucrează la perfectarea transplantului şi pentru civil.
Manning şi-a pierdut penisul în 2012 din cauza unei tumori canceroase, descoperite în urma unui accident de muncă. Penisul său a fost parţial amputat, lăsându-l fără funcţii reproductive.
“Nu puteam să am nicio relaţie. Nu-i poţi spune unei femei – penisul meu a fost amputat. Vreau să redevin persoana care eram înainte”, a declarat pacientul de 64 de ani pentru New York Times.
Operaţia este una experimentală şi face parte dintr-un program de cercetare ce are ca obiectiv schimbarea calităţii vieţii veteranilor răniţi în conflicte, celor suferinzi de cancer sau celor care au supravieţuit unui accident în urma căruia au pierdut această parte anatomică.
Primul transplant de penis din lume realizat cu succes a fost efectuat în Africa de Sud, în 2015. Un alt transplant de penis a fost efectuat în China în anul 2006. În ciuda reuşitei chirurgicale a operaţiei, organul a trebuit să fie apoi extirpat din cauza „problemelor de ordin psihologic ale pacientului”.
Sursa: CSID