Elveţia a inaugurat cel mai lung tunel feroviar din lume – VIDEO
This browser does not support the video element.
Gotthard este cel mai lung tunel de cale ferată din lume, având o lungime de aproximativ 57 de kilometri, având scopul de a scurta timpul de tranzit pe ruta Germania – Elveţia – Italia.
Tunelul este destinat atât persoanelor cât şi mărfurilor. Lucrările ai început încă din 1996, iar costul total al proiectului a fost de 10 miliarde de dolari.
Acesta va reduce timpul de transport de la 4 ore şi 40 de minute la 2 ore şi 30 de minute pentru o călătorie de la Zurich la Milano. De asemenea, proiectul va diminua traficul de pe autostrăzi, dar şi nivelul de poluare din zona alpină
Scopul real al tunelului este simplicarea tranzitului de marfă în toată Europa. Durata de transport precum şi costurile reduse vor atrage companiile “cargo” de pe autostrăzi pe şine, scrie Business Insider.
Precedentul tunel care deţinea recordul de lungime era tunelul Seikan din Japonia, de aproximativ 54 de kilometri.
Sursa: Gândul