Spitalele din Franţa le plătesc pe femeile însărcinate care fumează dacă ele renunţă la acest obicei.
Potrivit The Independent acest proiect face parte dintr-un studiu menit să arate ce impact are motivaţia financiară asupra oamenilor.
Femeile însărcinate care promit să renunţe la fumat vor fi plătite cu vouchere în valoare de 20 de euro, având şansa să primească până la 300 de euro dacă nu vor reveni niciodată la acest obicei.
Studiul face parte din programul spitalului public din Paris în asociaţie cu Institutul fancez pentru combaterea cancerului şi vrea să testeze modul în care recompensele financiare pot convinge femeile gravide să stea departe de ţigări pe durata sarcinii.
La studiu pot participa femeile de peste 18 ani care se află în cel mult luna a patra de sarcină şi care obişnuiesc să fumeze mai mult de cinci ţigări pe zi.
Pe timpul studiului utilizarea oricărui tip de ţigară este interzis şi participantele semnează că sunt de acord să fie testate frecvent pentru ca medicii să fie siguri că respectă regulile.
Fumatul în tipul sarcinii poate reduce cantitatea de oxigen care i se transmite fetusului şi creşte riscul de naştere prematură sau de apariţie a subponderabilităţii nou-născutului.
Sursa: Gândul