O cercetare de 30 de ani arată că un remediu pe bază de plante, utilizat frecvent şi în România, poate provoca boli extrem de grave – FOTO
Dar această gândire nu este întotdeauna sănătoasă.
Una dintre plantele folosite, cel mai frecvent, în remediile naturiste este Aristolochia (numit şi mărul lupului sau ţeava olandezului) poate declanşa insuficienţa renală şi cancer la aproximativ 5-10 % din populaţia, care are o sensibilitate genetică la unul dintre compuşii săi.
Potrivit unui recent studiu, Aristolochia este un gen de plante care a fost folosit timp de mai mult de 2.500 de ani ca un panaceu în medicina alternativă în tratarea diferitor afecţiuni precum muşcătura de şarpe, răni la cap, insomnie, constipaţie, probleme uterine şi edem generalizat.
Mărul lupului este cunoscut şi pentru conţinutul său ridicat de toxine potenţial letale, precum acidul aristolohic. Oamenii de ştiinţă au stabilit că acidul aristolohic poate provoca boli de rinichi.
Legătura dintre plantă şi boală a fost observată pentru prima dată în anii ’90. Un grup mare de femei daneze, care luau remedii din plante (inclusiv Aristolochia) cu scopul de a pierde din greutate, au dezvoltat cancer în tracturile urinare.
În următorii zece ani, cercetătorii au observat că un număr neobişnuit de mare de oameni din Peninsula Balcanică, care mănâncă pâine adesea contaminată cu seminţele din speciile Aristolochia, au suferit de o boală similară.
După asta s-au efectuat studii moleculare şi s-a constatat că aproximativ 5-10 la sută din oameni au o sensibilitate genetică la acid aristolohic. În cazul lor, suplimentul poate afecta rinichii şi poate declanşa mutaţii cauzatoare de cancer.
Aristolochia. Sursa foto:Wikipedia
Chiar şi pentru cei care nu sunt genetic susceptibili, Aristolochia provoacă mai multe mutaţii decât două dintre cele mai cunoscute substanţe cancerigene de mediu: fumul de tutun şi lumina UV este constatarea a două studii încheiate în 2013.
Într-un studiu recent, Arthur Grollman de la Universitatea Stony Brook (New York) şi Donald Marcus, de la Colegiul Baylor de Medicină (Texas) au revizuit cercetarea despre Aristolochia şi reglementările pe care le necesită în legătură cu medicina naturistă.
„Istoria de utilizare a plantelor arată că nu toate plantele sunt benigne şi, uneori, sunt chiar mortale. Mai mult decât atât, nu putem şti dacă toate medicamentele pe bază de plante sunt sigure, deoarece numai câteva dintre ele au fost testate în mod sistematic pentru toxicitate sau carcinogenitatea lor”, au notat cercetătorii în revista EMBO Reports.
Şase transplanturi de organe care au avut loc în Australia au identificat o legătură între suplimentele de ceai verde şi insuficienţa hepatică. Dar de ce nu ne anunţă despre posibilele efecte adverse? Potrivit lui Grollman şi Marcus, totul se reduce la o lipsă de cercetare ştiinţifică.
”Unul din principalele motive pentru acest lucru este că cercetarea poate dura ani de zile pentru a depista legătura între un efect asupra sănătăţii şi un supliment naturist”, a notat Alex Berezow în declaraţia făcută de reprezentanţii Consiliul American pentru Ştiinţă şi Sănătate. În cazul Aristolochia, cercetarea a durat trei decenii.
Iar una dintre cele mai mari probleme este că există preconcepţia generală conform căreia dacă suplimentele pe bază de plante au fost folosite de secole, acestea „trebuie să fie în siguranţă”, afirmă cercetătorii.
„E nevoie de ani lungi de cercetări epidemiologice şi moleculare pentru a demonstra că Aristolochia, remediu pe bază de plante utilizat pe scară largă, cauzează cancer şi insuficienţă renală. Acest lucru ar trebui să genereze mai multe eforturi la nivel mondial pentru a investiga în mod adecvat siguranţa şi eficacitatea tuturor tratamentelor pe bază de plante”, au afirmat Grollman şi Marcus.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm şi aceste articole: