Sistemul Hyperloop a fost testat pentru prima dată. Ce viteză a atins dispozitivul în numai o secundă – VIDEO
Pe data de 12 mai, în deşertul din apropierea Las Vegas-ului, startup-ul american Hyperloop One a testat pentru prima dată tehnologia hyperloop, demonstrând că sistemul de propulsie funcţionează cu adevărat. Potrivit rapoartelor, dispozitivul a fost capabil să atingă viteza de 96 km/h în numai o secundă, timp în care a fost generată o forţă de 2,5 G.
Încă de când Elon Musk a venit cu ideea lui Hyperloop, opinia publică a aşteptat cu interes ca acesta să înceapă să fie produs. În anul 2013, antreprenorul american propunea o alternativă la transportul feroviar, poate chiar şi cel aerian, promiţând să construiască un vehicul alimentat cu ajutorul magneţilor, ce se putea deplasa în interiorul unui tub cu presiune joasă, la viteze de până la 1.200 km/h.
În cazul în care urmeaeză să fie construit, un vehicul de tip Hyperloop ar putea parcurge distanţa de 558 de kilometri dintre Los Angeles şi San Francisco în doar 30 de minute.
Iată dovada faptului că motorul cu care va fi prevăzut Hyperloop funcţionează cu adevărat:
Sursa:youtube.com/The Next Web
În ceea ce priveşte modul în care funcţionează acest sistem, Josh Giegel, vicepreşedinte al Departamentului de Inginerie din cadrul Hyperloop One a declarat pentru publicaţia Mashable: ,,Spre deosebire de motoarele tipice, acesta nu este compus din părţi detaşabile. Principalele sale componente sunt nişte ,,lame „, de aproximativ 60 de centimetri lungime şi 15 centimetri lăţime, care creează energie electromagnetică. Aceasta este cea care propulsează capsula”.
Cu alte cuvinte, sistemul este pus în mişcare cu ajutorul energiei electromagnetice. Deşi, la prima vedere, nu pare impresionant, atunci când urmează să fie introdus într-un tub de joasă presiune, vehiculul va putea rula cu o viteză de până la 1.126 km/h.
Următorul pas pe care Hyperloo One îl va face este de a construi un prototip complet, până la sfârşitul anului 2016. ,,Am testat tehnologiile de levitaţie, am testat aerodinamica dispozitivul în medii de joasă presiune, am testat tubul. Am finalizat testarea tuturor sistemelor, însă putem demostra că vehiculul funcţionează cu adevărat numai dacă îl vom construi la scară reală”, susţine CEO-ul Hyperloop One, Rob Lloyd.
Cam aşa va arăta vehiculul, după ce va fi construit:
Sursa:youtube.com/geekgestalt
Sursa: sciencealert.com
Vă mai recomandăm şi: Miliardarul Elon Musk dezvăluie amănunte despre Hyperloop – sistemul care ar putea revoluţiona transportul (GALERIE FOTO)