A început revoluţia Art Safari

06 05. 2016, 16:00
Cea mai mare expoziţie de artă din România este o expoziţie rebelă, o expoziţie care generează întrebări incomode la adresa societăţii şi a scopului artei, la adresa sensibilităţii burgheze şi a normelor tradiţionale. Publicul este chemat să descopere ce înseamnă un Palat al artei, repus cu ocazia Art Safari 2016 în circuitul urban şi în istoria Bucureştilor. Palatul Dacia-România – locul în care arta se întâmplă.
 
Organizatorii îşi exprimă speranţa că ediţia 2016 a Art Safari va muta toată ţara la Bucureşti, unde îi aşteaptă de la cele mai noi galerii active (Balamuc, AICC, Borderline Art Space, Pilat Gallery, Nostru Group etc.), până la cele deja cunoscute şi cu influenţă (Anca Poteraşu Gallery, Annart Gallery, Laborna Contemporary Art Gallery, Art Yourself, Galateca, Jecza etc.). Nu lipsesesc galeriile care se află pentru prima oară în Bucureşti, venite din Timişoara, Botoşani, Craiova, Iaşi, Oradea, Sibiu, Miercurea Ciuc, Bistriţa sau cele din Cehia, Germania, Italia şi Elveţia. Cei ce se vor integra anul acesta atmosferei Art Safari vor avea şi o surpriză marca Brâncuşi, însă mai multe informaţii vor primi chiar la faţa locului.
 
Începând de ieri, timp de 11 zile, publicul se va putea bucura de o mulţime de concerte, lecturi publice, perfomance-uri, spectacole de teatru, prezentări de artişti, dezbateri şi conferinţe variate, care vor atrage chiar un „dialog interstelar” înregistrat de Discovery Channel, între astronauţi celebri, printre care si Dumitru Prunariu. Nici copiii nu vor fi neglijaţi, Art Safari Kids organizând o mulţime de workshop-uri care să le deschidă orizonturile culturale şi să le stimuleze creativitatea.
 
De astăzi, 6 mai, vizitatorii au liber la artă cu spirit pe Lipscani, iar în zilele de sâmbătă, 7 mai şi 14 mai, le pot petrece până târziu în noapte la Palatul Dacia-România. Mai multe despre program şi expoziţie pe www.artsafari.ro.
 
Sursa: mediafax.ro
 
Vă mai recomandăm şi: Biblioteca de la Cambridge, templul primelor cărţi din lume – FOTO
 
                                             CARTEA DE ISTORIE: Din înaltul cerului în beciurile Securităţii
                  
                                 Fascinantul Sassi di Matera, cel mai vechi oraş în stâncă locuit continuu.”Oamenii refuzau să-şi părăsească casele” – FOTO