Autorităţile nord-coreene l-au condamnat pe un cetăţean american la 10 ani de muncă silnică pentru spionaj.
Născut în Coreea de Sud, Kim Dong-chul, în vârstă de 62 de ani, cetăţean naturalizat în Statele Unite, a fost arestat în octombrie anul trecut.
Kim a făcut o aparentă confesiune în Pyongyang în faţa reporterilor, luna trecută, afirmând că a fost plătit de ofiţeri din cadrul serviciilor de informaţii sud-coreene.
În luna martie, studentul american Otto Frederick Warmbier a fost condamnat la 15 ani închisoare pentru că a furat propagandă şi pentru „crime împotriva statului” nord-coreean.
În trecut, Statele Unite au acuzat Coreea de Nord că foloseşte cetăţeni americani ca pioni într-un joc diplomatic.
Sursa: Rador