Adevărul despre ţigările electronice

02 05. 2016, 16:00

Asta spune cel mai recent raport al Colegiului Regal al Medicilor din Marea Britanie. În urma acestei analize, s-a ajuns la concluzia că ţigările electronice nu fac rău organismului, chiar dacă nu funcţionează ca un antidot pentru obiceiul fumatului.

În raportul citat de The Independent, care însumează nu mai puţin de 200 de pagini s-a făcut una dintre cele mai profunde analize asupra controversatelor dispozitive menite să înlocuiască tutunul şi, în final, să îl facă pe utilizator să renunţe de tot la fumat. 

Cercetătorii arată că ţigările electronice nu funcţionează ca o piedică în a se apuca de fumat pentru nefumători şi că majoritatea celor care apelează la aceste dispozitive sunt fumători de o lungă perioadă de timp. 

„În cazul fumătorilor, ţigara electronică poate conduce la renunţarea la fumat complet, ceea ce nu s-ar fi întâmplat în altă situaţie. Ţigările electronice lucrează, totodată în beneficiul sănătăţii publice. Aceste dispozitive nu afectează nefumătorii, în timp ce ţigările normale au efecte negative şi asupra lor”, se arată în raport. 

Chiar dacă ţigările electronice au fost subiectul unor discuţii aprinse şi controversate, vorbindu-se despre efectele nocive pe care le pot avea asupra organismului, acest raport arată că aceste dispozitive ar putea lucra chiar ca nişte elemente de prevenire a morţii premature şi a bolilor care apar din cauza fumatului. De asemenea, fumătorii trebuie să ştie că aceste dispozitive îi pot ajuta să renunţe la fumat complet. 

Sursa: Gândul