Cât îi costă pe ruşi mumia lui Lenin
Guvernul rus a anunţat că va cheltui anul acesta până la 13 milioane de ruble, adică 200.000 de dolari pentru conservarea trupului neînsufleţit al lui Vladimir Ilici Lenin, informează rador.ro.
Banii vor fi folosiţi pentru a păstra rămăşiţele pământeşti ale fostului lider într-o stare cât mai apropiată de cea naturală.
Într-un comunicat al guvernului se arată că munca este de „natură biomedicală” şi că un „furnizor” pentru conservarea liderului comunist a fost deja găsit, fără a se preciza însă despre cine e vorba.
Corpul neînsufleţit al lui Lenin a fost expus pentru prima oară în public în Piaţa Roşie din Moscova, în anul 1924, iar de atunci toate operaţiunile de conservare a cadavrului au fost efectuate de un laborator local, care astăzi se numeşte Centrul pentru Cercetare Ştiinţifică şi Educaţie în Domeniul Tehnologiilor Biochimice din Moscova.