Unul dintre cele mai importante documente din istoria aviaţiei a fost găsit după 36 de ani. Unde s-a aflat acesta – FOTO
Pe data de 17 decembrie 1903, în apropierea oraşului american Kitty Hawk, fraţii Orville şi Wilbur Wright reuşeau, pentru prima dată în istorie, să piloteze cu succes un vehicul mai greu decât aerul. Atunci, aparatul lor de zobr a parcurs o distanţă de circa 36,5 metri, pe parcursul a 12 secunde.
La 6 ani după producerea acestui eveniment de referinţă în istoria aviaţiei , fraţii Wright au obţinut brevetul de invenţie pentru celebra lor ,,Maşină Zburătoare”. În urmă cu aproape 4 decenii, documentul nu a mai fost găsit în depozitul Arhivelor Naţionale Americane, acolo unde era păstrat, însă a fost găsit recent în aceeaşi locaţie, iar, în curând, urmează să fie expus publicului.
Cum a fost posibil ca un document atât de valoros să fie pierdut? Cercetătoarea Mindy Weisberger ne oferă răspunsul.
Specialista din cadrul Smithsonian Institute’s Air and Space Museum susţine că în anul 1978, cu ocazia celei de-a 75-a aniversări a zborului realizat de fraţii Wright, reprezentanţii Arhivelor Naţionale Americane au împrumutat muzeului brevetul pentru a-l expune temporar. În 1980, atunci când actul trebuia să fie returnat, curatorii nu l-au mai putut găsi. Cercetătoarea menţionează că acest lucru nu ar trebui să fie considerat neobişnuit, deoarece în arhivele statului american se găsesc numai puţin de 269 de milioane de pagini de documente.
Brevetul înregistrat de fraţii Wright în anul 1906 (Foto:livescience.com/National Archives and Records Administration)
După mai bine de 3 decenii de căutări, cercetătorii americani au descoperit brevetul, prin intermediul unui program, lansat în mod special pentru a identifica documentele pierdute sau furate din depozite.
Brevetul fraţilor Wright urmează să fie expus în cadrul National Archives Museum’s Wst Rotunda Gallery, începând cu luna mai a acestui an. Specialiştii speră că documentele de arhivă nu vor mai fi depozitate în peştera din apropierea Kansas City, aşa cum s-a întâmplat până acum, ci va fi găsită o nouă locaţie, mult mai potrivită pentru a conserva materialele scrise.
Sursa: sciencealert.com
Vă mai recomandăm şi: Ce a păţit un jurnalist care a publicat un document papal extrem de important aflat sub embargo
Carnetul de partid al dictatorului Nicolae Ceauşescu va fi donat unui muzeu
Ce s-a întâmplat acum 25 de ani în Piaţa Tiananmen? Documente declasificate oferă detalii neştiute