Elevii din Cluj ar putea ţine lecţiile de istorie în faţa unui steag: ”Este un loc simbolic al naţiunii române” – VIDEO

11 04. 2016, 12:00
Primarul Emil Boc a declarat, sâmbătă, la ceremonia de prezentare a steagului de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, desfăşurată în faţa statuii Crăişorului Munţilor din Piaţa Avram Iancu, că va propune ISJ Cluj ca lecţiile de istorie ale şcolilor să se ţină în faţa steagului.
 
”Astăzi suntem părtaşi la un moment de istorie, prezentând drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, în faţa statuii Crăişorului Munţilor, din Piaţa Avram Iancu, un loc simbolic al naţiunii române, al transilvănenilor, alături de eroul naţional Avram Iancu şi de ceea ce a reprezentat şi reprezintă pentru fiecare român dezideratul păstrării fiinţei naţionale. Voi propune ISJ Cluj ca lecţiile de istorie ale multor şcoli să se desfăşoare în Piaţa Avram Iancu, în faţa acestui drapel de luptă”, a spus Boc.
 
Potrivit acestuia, drapelul de luptă al unei legiuni a lui Avram Iancu, expus într-o vitrină din sticlă în faţa statuii lui Avram Iancu din piaţa care îi poartă numele, va rămâne aici până în data de 9 mai, inclusiv, urmând să fie păzit pe timpul zilei, iar în cursul nopţii va fi păstrat în Catedrala Mitropolitană Ortodoxă.

Sursa:youtube.com/Trinitas TV
 
La rândul său, omul de afaceri Adrian Thiess, care a cumpărat steagul, a declarat în cadrul ceremoniei că steagul va fi prezentat în mai multe capitale europene şi nu numai, în condiţiile în care foarte mulţi români în afara graniţelor României care vor dori să îl vadă.
 
În cadrul ceremoniei a avut loc şi o slujbă religioasă oficiată de mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicu iar la final, Muzica Militară a Diviziei 4 Infanterie ”Gemina” a interpretat o suită de melodii patriotice, printre care şi ”Marşul lui Avram Iancu”.
 
Citeşte continuarea pe mediafax.ro
 
Vă mai recomandăm şi: Destinaţii de weekend: Cele mai ciudate obiective turistice din România – FOTO
 
                                Secretul uimitor din staţia de metrou Politehnica. Ce nu ştiu românii care zilnic păşesc pe acolo? GALERIE FOTO
           
                                Tunel spectaculos cu cascade subterane, vechi de peste 260 de ani, sub un oraş din România – FOTO