Surpriză pentru cei care sună la acest număr din Suedia. Cine răspunde la telefon
Ideea inedită a fost promovată pentru a aniversa 250 de ani de abolire a cenzurii.
O campanie turistică din Suedia aniversează 250 de ani de la abolirea cenzurii printr-o idee inedită, invitând oamenii să converseze cu cetăţeni suedezi aleşi în mod aleatoriu. Condiţia este ca ambii participanţi la discuţie să aibă instalată o aplicaţie, potrivit Gândul.
„Pentru a onora această aniversare, Suedia este acum prima ţară din lume care introduce numărul ei”, susţine Asociaţia Turiştilor Suedezi.
“Sunaţi astăzi şi vă va fi făcută legătura cu o persoană aleatorie din Suedia, cu care puteţi vorbi despre orice vreţi”, se mai arată în declaraţia STA.
Numărul internaţional conectează apelantul la un număr aleatoriu al unei persoane din voluntare din Suedia care a descărcat aplicaţia.
Nu există nicio restricţie cu privire la ceea ce vorbesc, iar oportunităţile pentru schimbul de impresii sunt foarte bune.
“Poţi vorbi despre civilizaţia nordică, chiftele, politică, schi”, sugerează Magnus Ling, şeful STA.
Wilma, o studentă din Stockholm, spune că a avut deja un apel din India.
“Cred că e un mod ideal de a practica engleza, e distractiv şi poţi comunica uşor cu oameni din alte ţări, e distractiv”, spune ea pentru The Guardian.
Mai mult de 11.000 de apeluri au fost primite de când a fost iniţiată campania, însumând peste 19 zile şi 6 ore de convorbiri. Aproximativ 35% dintre apeluri au venit din Statele Unite, 21% din Turcia, urmând Marea Britanie, Rusia şi Australia.
Site-ul asigură participanţii că numărul lor nu va fi dezvăluit, dar Associated Press susţine că apelul este înregistrat.
Apelul este preluat oricând, dar doar de către cei care şi-au instalat aplicaţia. Site-ul avertizează că nimeni nu răspunde în ultima zi a lunii aprilie, cunoscută ca Ziua de Vacanţă a nordicilor şi a Scandinaviei.
Sursa: Gândul