Home » D:News » Unde se duc artiştii când fură? Trei portrete: Sergei Roldugin, Pedro Almodóvar, Jackie Chan

Unde se duc artiştii când fură? Trei portrete: Sergei Roldugin, Pedro Almodóvar, Jackie Chan

Publicat: 05.04.2016
Bestia şi Artistul, nu?Asta şochează în Dosarele Panama. Să nu te iei după aparenţe,lecţia încă o dată servită din Paradisurile Fiscale.

De data asta artele stau împreună,banul fugit de impozite le uneşte:muzica simfonică,filmul şi kung fu-ul.Trei portrete,aceeaşi metodă:Roldugin, Almodóvar şi Chan.

Unde se duc artiştii când fură? În Paradisuri Fiscale.

Neiertătorul Putin şi Roldugin, violoncelist şi dirijor. Fantastul sexual Pedro Almodóvar cu mintea la plasamente financiare. Karatistul voios Jackie Chan şi lichidatorul de fonduri.

Violocelistul Roldugin a “cântat” două miliarde dolari pentru Putin, în paradisul Sonnette Overseas.

Pe vremea când Sergei îi zicea Bulldog lui Volodea (Vladimir Putin)

Pe vremea aceea erau vântură-lume, umblau teleleu prin Leningrad. Oraşul era haos şi oroare, înţesat de scene violente, cu bande de răufăcători. Prădători nocturni şi eroi plin de patos rusesc, cei doi se înhăitau în bătăi de stradă cu vagabonzii. Abili şi agili, canalii de soi, se furişau fără permisie din serviciul miliar în miez de noapte şi dădeau raite labirintice într-o gâgâlice de maşină Zaporozhets. Pe timpul slalomului lor cu automobilul, cei doi, ca păsările de noapte ce n-au linişte şi somn, ci doar ambâţ, cântau cu vocea lor virilă şi tinerească, de viitori ştabi, cântece de cătănie. Vladimir Putin şi Sergei Roldugin erau inseparabili şi la bine şi la rău, şi la vreme de restrişte şi la timp de vâlvă şi antren. Cei doi camarazi jucau fotbal. Sergei, dirijorul, spune despre Volodya că “la fotbal era tenace” şi-l asemăna unui câine. Sergei îl face pe Putin “bulldog”.

Să fie Vladimir de la Krelim câinos, aşa cum toată suflarea globală crede?

Ei bine, de multă vreme Seghei nu a suflat o vorbă rea despre preşedinte, l-a perceput doar în lumina pură a prieteniei. L-a ajutat şi din umbră într-ale escrocheriei. Tovarăşul Roldugin şi-a înfiinţat companii offshore întru propăşirea afacerilor lui Putin şi înavuţirea prezidentului, prin intermediul firmei panameze Mossack Fonseca, unde altundeva decât în Insulele Virgine, în amintirea poate a virginelor care le-or fi căzut în braţe în anii tinereţii lui şi amicului Volodea. Prin aceste companii fictive, l-a ajutat pe Puţin să strângă o avere de 2 miliarde de dolari. Deşi execută Beethoven şi Brahms serafic şi extaziat, cu ochii închişi şi transcende vitregii mundane, violoncelistul Roldugin a îndeplinit cu loialitate rolul de paravan pentru afacerile necurate ale prietenului său, Putin, transmite The Guardian. Sergei, muzicianul ce pare-n transă când lunecă arcuşul pe violoncel pe notele lui Ceaikovski, i-a fost alături mereu amicului Vladimir. Sergei, maestru de ceremonii la Orchestră şi maestru de escrocherii în Paradisurile Fiscale, i-a fost şi codoş tânărului Vladimir Putin.

Excursia şi Liudmila, tot din Sonnette se trage

Într-o zi cu soare, Roldugin şi-a invitat prietenul Putin într-o excursie. Dorea cu ardoare să-i arate prima lui maşină unei stewardeze din Kaliningrad după care i se aprinseseră călcâiele. Pe lângă această devuşka (domnişoară, în rusă), la întâlnire în ziua cu pricina mai veneau o altă stewardeză, Ludmila şi prietenul lui Sergei, Vladimir Putin. Galant, chelovek-ul (flăcău, în rusă) Sergei Roldugin, a aranjat ca Putin să se întreţină cu această Ludmila. Puţin timp a trecut în care Putin i-a făcut curte Ludmilei, că ochioasa şi focoasa a şi devenit Doamna Putina.
Inimoşi şi curajoşi, Putin şi Roldugin au avut success răsunător. Volodea a fost în ordine cronologică ba agent sub acoperire în RDG, ba după colapsul Uniuii Sovietice, adjuvant al primarului petersburghez Anatoly Sobchak, apoi deputat, apoi şmecher şef al Serviciilor Secrete Ruse FSB. Pe urmă prim-ministru. În 2000, preşedinte. Între timp, Roldugin, violoncelistul, artistul, a devenit prim-solist la Teatrul Mariinsky şi rector al Conservatorului din Sankt Petersburg.

Dosarele Panama dezvăluie că prietenii Puţin şi Roldugin au ţesut o reţea infracţională organizată de tip mafiot, acumulând bani prin inginerii financiare. Roldugin deţine active de peste 100 de miliarde de dolari, căci semeţul dirjor are acţiuni grămadă la cea mai mare agenţie de publicitate din Rusia, Video International. Prin scheme şi stratageme, Rolghudin, spectru pentru Putin, care-l manevrează din umbră ca pe soldăţelul lui de plumb de pe vremea copilăriei, s-a îndeletnicit cu tranzacţii interbancare care depăşeau limita legală. A spălat de bani prin contracte al căror obiect nu se realiza (“matrapazlâcul ăsta e doar pe hârtie”, cum ar zice vorba românească). Cu ajutorul supusului Sergei şi al altor prieteni, Vladimir manevra “donaţii” de la oligarhi ruşi. Sergei a obţinut credite preferenţiale de la o bancă cipriotă al cărei capital era controlat de o bancă din Rusia. Sergei e acţionar şi la o fabrică de camioane şi la Banca Rossiya, unde boss este Yuri Kovalciuk, ce posedă cea mai mare proporţie din acţiuni. Cetăţeanul Yuri, vajnic economist, este “bancherul personal” al lui Putin.

Descoperirea din Panama enumeră cel puţin cinci companii offshore în operaţiunea Roldugin. Numele firmelor fictive sunt aleatorii – Sonnette Overseas, International Media Overseas, Sunbarn, Raytar, Sandalwood Continental Ltd. Sistemul de companii ce seamănă cu o nebuloasă “înghiţea” bani din acorduri cu doi “giganţi”, unul petrolier, adică Rosneft şi altul, Gazprom. Totuşi, toate aceste firme fantomă conduc la nucleul de corupţie, rădăcina răului, o companie de avocatură din Elveţia. Ghici ciupercă, ce-i? Firma de avocatură e controlată de Banca Rossiya. Tovarul Yuri potlogarul, bancherul preferat al lui Vladimir Putin, e obligat să iasă din nou la rampă, sub oprobriu.

Almodóvar: Anii sodomiilor, anii spălărilor de bani

Tărăboiul cu “Panama Papers” l-a prins şi pe Pedro Almodóvar în vârtejul de dezvăluiri incendiare cu evaziuni fiscale. Pedro şi fratele sau Agustín şi-au deschis compania offshore Glen Valley Corporation în Insulele Virgine Britanice în 1991. Compania s-a dus pe apa sâmbetei din Marea Caraibilor ce înfăşoară Insulele, în 1994. Ei, chipurile Pedro ar fi făcut ruşionase spălări de bani.

Ziariştii de la El Confidential speculează mâhniţi: Dar staţi un pic, deşi în acte nu-s amănunte despre circulaţia banilor în firma regizorului spaniol, nu-i puţin bizar că anii în care a fucţionat compania offshore a rotofeiului Almodóvar, acest specimen de artist obsedat de mamă, ce creează numa’ filme sodomice şi oedipiene, cu travestiţi, prostituate, homosexuali, actriţe şi pedofili, acei trei ani, de ce oare coincid cu succesul timpuriu fulminant de box office al regizorului? Exoticul Pedro a fost zămislit în provincia La Mancha şi la fel ca un Don Quijote din era capitalistă, să fi vrut nu să se lupte cu morile de vânt în Spania, ci să fi preferat morişca de bani din Paradisurile Fiscale? Quién sabe, Dios mio? Pardon, cine ştie, Doamne? Cert e că Pedro, cineastul deriziunii şi exploratorul de suflete depravate, nu-i încă hoţoman dovedit. Olé!

Jackie Chan se bate şi face evaziune fiscală ca argintul viu

În filmele de acţiune, dacă nu-s combatanţii atenţi în preajma lui, Jackie îi “frăgezeşte”. Dacă nu-i atent fiscul, Jackie se sustrage de la obligaţiunile fiscale. Pe nesimţite, Jackie ori pocneşte, ori şterpeleşte. Cică Jackie Chan e acţionar la şase companii offshore în Insulele Virgine, după cum l-au devoalat Panama Papers. În filme, se luptă, se rostogoleşte, scapă ghiduş printr-o încăierare coregrafiată de găştile de ticăloşi furioşi, într-o cinetică dementă, de nici nu observi când şi cum s-a ferit de primejdie.

Jackie Chan e solist de operă şi cântăreţ de Cantopop şi Mandopop, genuri hibridizate de pop cu influenţe occidentale în China kitch-ului sublim. Cascador şi actor, regizor şi producător, scenarist şi antreprenor. Jackie Chan e ubicuu. Dacă tot e aşa energic şi versatil, Jackie a învăţat şi nişte giumbuşlucuri pentru hoţie. Aşa cum bătăuşul Chan pândeşte clipa prielnică în care dă lovitură sub centură cât să-i lase laţi pe scandalagii, la fel hoţul Jackie spionează dibaci clipita în care să sustragă niscaiva fonduri pecuniare. A plecat din China Jackie Chan, a făcut escală la Hollywood unde e simbol şi a descins pentru nişte combinaţii şi-n Paradisurile Fiscale, unde a fost bandit.

Sursa: Mediafax

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
De ce a dispărut Agatha Christie timp de 11 zile?
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Ce au descoperit cercetătorii după ce au disecat pentru prima dată cea mai rară balenă din lume
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Mayim Bialik, cercetătoarea din The Big Bang Theory, dar și din viața reală
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cât de multe proteine trebuie, de fapt, să consumăm?
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Cititul reduce riscul de demență, iar televizorul îl crește, arată un nou studiu
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
Test de cultură generală. Cât timp îți ia să ajungi la Lună?
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
A fost găsită o stea gigantă roșie cu pete mai mari decât Soarele
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Căutările Google arată de ce le este frică românilor
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul Elenei Ceauşescu
Noaptea „Trandafirului”. Cum au fost furaţi din morgă morţii de la Timişoara şi incineraţi la Bucureşti, din ordinul ...
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Papa Francisc, vizat de un atentat cu bombă. Vaticanul a fost informat de serviciile secrete britanice
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Cât internet au consumat românii în anul 2024?
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Încă un petrolier a întâmpinat probleme în Marea Neagră
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Cum a reușit o femeie să scape de închisoare după ce a aruncat cu milkshake în „artizanul Brexitului”
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul Căii Lactee
Premieră în astronomie! O stea binară, detectată pentru prima dată în apropiere de gaura neagră supermasivă din centrul ...
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Cât de mult „ne putrezește” Internetul creierul? Dovezile sunt tot mai greu de ignorat
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Studiu: Salvarea animalelor „bătrâne și înțelepte” este vitală pentru supraviețuirea speciilor
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Apostolul Sfântul Pavel, autorul unora dintre cele mai vechi scrisori creștine
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile
Agatha Christie, Regina Crimelor și Misterelor. Cea mai bine vândută romanicieră din toate timpurile