Locul unde cetăţenii trăiesc 140 de ani, fără să se îmbolnăvească

04 04. 2016, 11:00

Valea râului Hunza, aflat la graniţa dintre India şi Pakistan, este de multe ori numită şi „oaza tinereţii”, deoarece oamenii din această regiune nu se îmbolnăvesc aproape niciodată şi arată mereu tineri, iar durata de viaţă ajunge până la 140 de ani, scrie Business Magazin.

Mulţi dintre locuitori trăiesc peste 100 de ani şi este considerat ceva normal. Oamenii din Hunza au fost descoperiţi de europeni în anul 1920 de către un doctor scoţian numit MakKarrison, care a trăit o perioadă îndelungată alături de ei. Acesta le-a documentat viaţa şi a descoperit că secretul pentru longevitatea acestora este dieta lor.

Scoţianul a descoperit că mănâncă puţină carne şi iau masa doar de două ori pe zi. În plus, înoată în apa îngheţată, iar o plimbare de 15-20 km este cât se poate de normală.

R. Bircher detaliază felul în care trăieşte poporul din Hunza în cartea sa „Hunza-people who do not know disease”:

– dieta e dominată de fructe şi legume;
– mănâncă multă hrană nepreparată, crudă;
– consumă foarte puţină sare;
– alcoolul şi dulciurile sunt consumate foarte rar.

În 1963, o echipă medicală franceză a mers într-o expediţie în Hunza şi au stabilit că speranţa medie de viaţă este de 120 de ani. Mai mult, în 1977, în cadrul unui congres despre cancer, potrivit mai multor oameni de ştiinţă, în Huzna s-a constatat absenţa cancerului în orice formă.