Singura poză cu TERORISTUL din avion. De ce şi-a făcut selfie cu el – FOTO
Aeronava, la bordul căreia se aflau 81 de pasageri şi membri ai echipajului, a fost deturnată şi a aterizat în Larnaca (Republica Cipru). Cei mai mulţi dintre pasageri au fost eliberaţi de către Seif Eldin Mustafa, care a deturnat avionul pentru că voia să îi înmâneze o scrisoare fostei sale soţii, o femeie din Cipru.
Seif Eldin Mustafa, un cetăţean egiptean, a fost arestat la finalul negocierilor cu autorităţile cipriote.
Printre pasagerii rămaşi în avion până la finalul negocierilor s-a numărat şi un britanic care locuieşte în Scoţia, Ben Innes, un tânăr de 26 de ani, de profesie auditor de siguranţă. În loc să fie speriat de gestul bărbatului care purta o centură cu explozibil falsă la brâu, acesta s-a încumetat să îi ceară să facă un selfie cu el. Motivul invocat de el: a vrut să vadă de aproape dacă bomba era reală sau nu. ”Nu aveam nimic de pierdut oricum”, a spus el.
Ben Innes a convins unul dintre membri echipajului să-îi traducă şi l-a întrebat pe atacator dacă vrea să facă un selfie cu el. ”A dat din umeri că este OK, aşa că m-am aşezat lângă el şi am zâmbit în timp ce ni se făcea fotografia. Este cel mai tare selfie pe care l-am făcut vreodată”, afirmă el.
”După circa o jumătate de oră petrecută la Larnaca, l-am rugat să fac o fotografie cu el, oricum stăteam cu toţii şi aşteptam. Mi-am zis: ‘De ce nu?’ Dacă ne aruncă în aer pe toţi atunci ce mai contează?. Am vrut să văd şi dacă bomba e reală. M-am gândit că dacă bomba nu este reală atunci nu am nimic de pierdut, aşa că am riscat pentru a o privi de aproape”, a adăugat el.
După ce a făcut fotografia, tânărul a postat-o pe o reţea socială, de unde a fost preluată de presa britanică şi mai apoi de cea din străinătate.
Gestul său a fost însă condamnat de experţii în securitate.
Sursa: Guardian