Cu toate acestea, în unele ţări, monarhia s-a păstrat, iar acest lucru înseamnă că acolo există prinţi. Vă facem cunoştinţă cu câţiva dintre ei pentru a afla ce înseamnă să fii moştenitor al tronului în timpurile noastre.
Prinţul Henry de Wales
Prinţul Henry de Wales, cunoscut ca Prinţul Harry, este, probabilprintul Henry, unul dintre cei mai renumiţi moştenitori de tron din lume. După burlacul cu păr roşcat oftează toată Europa aristocratică, şi nu numai. Prinţul de Wales a primit rangul de căpitan al Corpului Aerian, a realizat un film documentar despre orfanii din Africa şi a stabilit un record mondial prin încheierea celei mai mari tranzacţii valutare (toate fondurile au mers pe acţiuni de caritate, desigur). Însă, trebuie subliniat că şi prinţii mai plâng câteodată şi fac greşeli: în spatele lui Harry se află un colegiu încheiat cu doi la geografie, mai multe scandaluri legate de alcool şi o inimă zdrobită. Chelsea Davy, pe care Harry a cerut-o în căsătorie, l-a refuzat pe prinţ spunând că „această viaţă nu este pentru mine”.
Prinţul Al-Muhtadee Billah Bolkiah al Bruneiului
Al-Muhtadee Billah Bolkiah nu este o persoană mondenă şi lui nu-i prea place să fie în centrul atenţiei. Singura excepţie de la acest lucru a fost nunta de lux a acestuia cu o simplă studentă, fotografiile de la nuntă răspândindu-se peste tot în lume. Spre deosebire de ceilalţi prinţi cu sânge albastru, Al-Muhtadee Billah Bolkiah are într-adevăr o ocupaţie: după încheierea Oxfordului, prinţul a ajuns în fruntea Cabinetului de Miniştri al Bruneiului. Printre hobby-urile sale se numără biliardul şi colecţia de maşini sport. Iar atunci când Al-Muhtadee va deveni sultan, reşedinţa sa va fi un palat construit din aur pur şi marmură.
Prinţul Carl Philip al Suediei
Alteţa Sa Regală Carl Philip duce o viaţă destul de calmă şi echilibrată. Prinţul Suediei este pasionat de curse auto şi de artă fotografică. El a participat chiar la crearea unor filme pentru National Geographic şi a câştigat un maraton de 90 km. Soţia lui Carl Philip, Prinţesa Sofia, înainte de a intra în familia regală, a lucrat ca model, instructor de yoga şi chiar chelneriţă.
Prinţul Andrea Casiraghi de Monaco
Andrea Casiraghi, Prinţul de Monaco, se mândreşte cu faptul că a citit peste 1000 de cărţi şi nu suportă paparazzi – odată s-a ajuns chiar la o bătaie. Cu soţia sa, Tatiana, de origine columbiană, s-a căsătorit după şase luni de la naşterea fiului lor. Printre hobby-urile şi interesele sale se numără lectura, fotbalul, călăria, sporturile nautice, schiul şi colecţia de ceasuri Swatch.
Prinţul Hussein bin Abdullah al Iordaniei
Prinţul Hussein bin Abdullah al Iordaniei duce o viaţă foarte activă, el având doar 21 de ani, însă combină cu succes studiile universitare (în prezent studiază la Universitatea Georgetown) cu sprijinul acordat tatălui rege şi pasiunea lui pentru fotbal şi motociclete. Prinţul Iordaniei acordă, de asemenea, o mare atenţie acţiunilor în scopuri caritabile.
Prinţul Frederic al Danemarcei
Prinţul Frederic al Danemarcei a absolvit Universitatea Harvard, a participat la o expediţie polară şi şi-a efectuat stagiul militar în Regimentul Regal Danez de Husari. Cu soţia sa, de origine australiană, s-a cunoscut în timpul Jocurilor Olimpice de la Sydney. Prinţul Frederic şi Prinţesa Mary au acum patru copii.
Prinţul Hamdan bin Mohammed Al Maktoum al Dubaiului
Şeicul Dubaiului este adesea comparat cu personajul Disney „Aladdin” şi este cel mai invidiat burlac al Planetei. Hamdan bin Mohammed Al Maktoum, pe lângă averea fabuloasă, are şi o educaţie excelentă şi hobby-uri interesante: scrie poezie şi se ocupă de sporturi extreme. De asemenea, are timp şi pentru reţeaua de socializare Instagram, unde are ca abonaţi peste 3 milioane de persoane.
Sursa: Rador