După ce a realizat o misiune EXPERIMENT în spaţiu, Scott Kelly pleacă de la NASA
La două săptămâni de la întoarcerea pe Pământ a astronautului, NASA a anunţat retragerea din activitate a lui Scott Kelly. El va părăsi agenţia la 1 aprilie.
În vârstă de 52 de ani, astronautul a înregistrat un record pentru SUA după ce a petrecut 340 de zile pe Staţia Spaţială Internaţională pentru a vedea cum reacţionează corpul uman la o perioadă lungă de timp petrecută în spaţiu.
Rezultatele sale au fost comparate cu cele de pe Pământ, ale fratelui său geamăn, Mark Kelly, un astronaut retras din activitate.
Scott Kelly deţine, de asemenea, recordul american pentru cea mai îndelungată prezenţă în spaţiu: 520 de zile în patru misiuni.
”Aştept cu nerăbdare să îmi continui cei 30 de ani de serviciu public într-un nou rol. Pentru a continua orice călătorie, trebuie să ne provocăm mereu pentru a face pasul următor”, a scris pe Facebook Kelly, care s-a angajat în Marină în 1987.
În cel aproape un an petrecut în spaţiu, Kelly a postat pe reţelele sociale sute de imagini, în special Pământul, de pe orbită. A făcut şi o serie de poante, una dintre ele fiind momentul în care şi-a speriat colegii de pe staţie cu un costum de gorilă, pe care îl primise cadou de la fratele său.
NASA pierde cea mai mare stea
Încă nu se ştie ce va face Kelly după retragerea de la NASA. El va continua, însă, testele medicale periodice ca parte a programului post-misiunii în spaţiu.
”Adaptarea la spaţiu este mai uşoară decât adaptarea mea la Pământ”, a declarat Kelly în prima conferinţă de presă după revenirea pe Terra.
Plecarea lui Scott Kelly înseamnă că NASA pierde cea mai mare stea, potrivit profesorului de politică spaţială John Logsdon, aflat şi el la pensie.
”Sunt dispus să pariez că nimeni nu ar putea numi un alt astronaut NASA, nimeni mai aproape de program. Eliberează calea pentru următoarea generaţie de piloţi spaţiali. Există câţiva veterani, dar nu mulţi”, a spus John Logsdon.
Administratorul NASA, Charles Bolden, el însuşi astronaut pensionat, a declarat că agenţia spaţială şi ştiinţa, în general, sunt recunoscătoare lui Kelly, adăugând că acesta ar merita ” mese care nu vin într-o pungă, o bere rece, duşuri calde, adieri de toamnă rece, sunetele păsărilor care ciripesc, posibilitatea de a pune capul pe o pernă reală şi cât mai multe dintre plăcerile vieţii”.
Astronauţii care vor ateriza în cele din urmă pe Marte ” vor fi pe urmele unuia dintre cei mai buni astronauţi din istoria programului spaţial, prietenul meu, comandantul Scott Kelly”, a declarat Bolden.
Pe data de 2 martie, astronautul american Scott Kelly, împreună cu colegul său rus Mikhail Kornienko, aterizau pe Terra, după 340 de zile petrecute la bordul Staţiei Spaţiale Internaţionale. La întoarcerea pe Pământ, comandantul misiunii „Expedition 46” a apărut foarte schimbat: era mai întalt, pe figura sa se putea vedea efectul iradierii, iar în privirea sa se putea vedea extenuarea.
În cadrul misiunii desfăşurate, Kelly a fost supus unei serii de teste, menite să aducă noi informaţii referitoare la posibilitatea de a trimite astronauţi pe planeta Marte.
Sursa: Boston Globe