Ar putea un vaccin să te ajute să te LAŞI DE FUMAT?
Un nou vaccin cu nicotină ar putea să-i ajute să se lase de această dependenţă. Oamenii de ştiinţă de la Institutul Scripps din California au creat un vaccin proiectat pentru a scade efectul nicotinei asupra creierului.
Potrivit oamenilor de ştiinţă, vaccinul creşte numărul de anticorpi care se ataşează de moleculele de nicotină, întârziind efectele nicotinei.
Fumătorii care doresc să renunţe la ţigară au puţine instrumente la care pot apela. Gumele de mestecat şi plasturii cu nicotină nu sunt prea eficienţi şi nu-i ajută în acest sens.
Fumătorii ar putea, de asemenea, să încerce şi medicamente care ţintesc receptorii nicotinici de acetilcolină. Dar aceste medicamente au adesea „efecte secundare neplăcute, precum halucinaţii, depresie şi modificări severe ale dispoziţiei”, au remarcat oamenii de ştiinţă.
Cercetătorii au stabilit că vaccinurile care vizează molecula de nicotină ar putea fi cea mai bună strategie alternativă. Cu toate acestea, două studii clinice ale unui astfel de vaccin au eşuat. Studiile au descoperit că persoanele care au produs cele mai înalte niveluri de anticorpi de anti-nicotină au fost mai probabil să se abţină de la fumat timp de mai mult de şase luni.
Oamenii de ştiinţă au scris în raport: „Un obstacol major în dezvoltarea strategiei a fost acela de a obţine o concentraţie suficient de mare de anticorpi pentru a reduce distribuţia de nicotinei până la creier”.
Echipa de cercetători de la Scripps au proiectat un nou vaccin, care stimulează anticorpii să se ataşeze de moleculele de nicotină. Testele efectuate pe şoareci au stabilit că vaccinul întârzie efectele nicotinei în primele 10 de minute după injectare.
De asemenea, şoarecii vaccinaţi s-au dovedit a avea concentraţii mai mici de nicotină în creierele lor – ceea ce înseamnă că medicamentul demonstrează primele sale efecte.
Oamenii de ştiinţă se concentrează pe rafinarea continuă a formulei vaccinului pentru a ajunge în etapa potenţialelor studii clinice.
Sursa: Mail Online
Vă recomandăm şi aceste articole: