Agenda ascunsă a noilor butoane Facebook
Astfel, paginile reţelei sociale şi postările s-au umplut de ”haha-uri“ sau ”uau-uri“. Oamenii nu au mai dat ”like“ la o poză, ci au reacţionat prin ”ador“ sau ”haha“, dacă este vorba de o pisicuţă ce citeşte în timp ce se dă cu rolele.
Misiunea Facebook de a construi „reacţiile“ a început în urmă cu un an. Zuckerberg a fost de acord cu faptul că utilizatorii au nevoie de o metodă mai nuanţată de a interacţiona cu postările de pe reţeaua de socializare.
Poate vă gândiţi la faptul că o comunicare mai nuanţată şi clară se face prin comentarea unui articol. Din cauza faptului că tot mai mulţi oameni accesează Facebook prin intermediul telefoanelor mobile e mai convenabilă interacţiunea prin apăsarea unui buton, astfel emoticoanele (pictograme utilizate pentru a exprima în conversaţiile online diverse stări şi sentimente) par a fi un pas natural pentru reţeaua de socializare.
1,6 miliarde de utilizatori de Facebook folosesc „like” de peste 6 miliarde de ori pe zi!. Companiile caută postările care obţin cele mai multe interacţiuni – like-uri sau share‑uri pentru a-şi spori popularitatea paginii. Dar în acelaşi timp butonul de „îmi place” nu este o unealtă potrivită pentru anumite lucruri – a murit cineva, un cutremur a devastat o regiune din Asia etc.
Aşa că era normal să apară o schimbare. Partea complicată este faptul că această reţetă a fost de succes pentru Facebook până acum. Dacă faci o schimbare, rişti să pierzi ceea ce aveai deja.