Cum aleg specialiştii IT din Silicon Valley să-şi educe copiii. „Elevii care folosesc computere au rezultate mai slabe”

06 03. 2016, 17:00

Din ce în ce mai multi specialişti IT, de la marile companii din Silicon Valley, precum Apple, Google, Yahoo sau Hewlett-Packard, care furnizează programe şi tehnologie pentru întreg globul aleg să-şi trimită copiii la şcoli lipside de computere şi care se axează pe cunoaşterea realităţilor imediate şi nu pe a celor virtuale, scrie cotidianul El Pais.

Astfel, cererea mare pentru astfel de unităţi de învăţământ a facut ca în California să se dezvolte în special şcolile care aplică un sistem pedagogic bazat pe stimularea curiozităţii şi creativităţii sau a talentelor artisitice ale copiilor, cum ar fi şcolile care aplică metoda Waldorf.
 
Această tendinţă este confirmată şi de un raport al Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE), citat de ziarul spaniol, care afirmă că sistemele de educaţie care au investit  în informatizare nu au înregistrat ”o îmbunătăţire notabilă” a rezultatelor obţinute de elevi la probele de citit, matematică şi ştiinţă la alte teste.
 
”Cele mai performante sisteme de învăţământ, precum cele din Estul Asiei, au fost foarte prudente în privinţa utilizării tehnologiilor în sălile de curs”, a comentat directorul pentru educaţie din cadrul OCDE, Andreas Schleicher. Mai mult, el a mai adăugat  că elevii şi studenţii ”care folosesc tablete şi computere au, de foarte multe ori, rezultate mai slabe decât cei care utilizează cu moderaţie aceste dispozitive”.
 
”Elevii educaţi cu diverse tehnologii au deseori o dispoziţie scăzută pentru a gândi diferit şi pentru a rezolva problemele. Unele abilităţi precum luarea deciziilor, creativitatea şi concentrarea sunt mult mai importante decât mânuirea unui iPad sau completarea unui tabel în Excel, mai ales ţinând cont că tehnologia folosită azi va deveni rudimentară şi învechită în lumea de mâine”, a spus şi Beverly Amico, liderul şcolilor Waldorf din America.
 
Sursa: gandul.info
 
Vă mai recomandăm şi: Cel mai amplu proiect de cercetare realizat PE OAMENI. 70.000 de indivizi, analizaţi din 1946 şi până în prezent
 
                                  Michelangelo, geniul Renaşterii Italiene. Cum a ajuns acesta unul dintre cei mai cunoscuţi artişti ai lumii
                                      
                      Cum arăta cu adevărat Roma antică? Puteţi vedea singuri într-o uimitoare reconstrucţie 3D, care te ”plimbă” pe străzile oraşului antic – FOTO+VIDEO