Cazul uimitor al unei chinezoaice care a purtat un copil MORT în pântece timp de 60 de ani – FOTO

04 03. 2016, 10:00
În majoritatea sarcinilor extrauterine, zigotul nu ajunge să se implanteze în uter, ci în trompele uterine, dar în cazul femeii implantarea a avut loc în afara acestora, provocând ceea ce se numeşte sarcină abdominală. Sunt cazuri foarte rare, doar 1% din sarcinile extrauterine fiind încadrate în această categorie.
 
În sarcinile abdominale, embrionul se poate ataşa uneori de splină, de ficat, de diafragmă sau de intestine. Sunt cunoscute situaţii în care fătul poate ajunge la termen chiar în aceste condiţii, dar şansele ca el să aibă malformaţii din cauza lipsei sacului amniotic sunt de 21%.
 
 
În cazul chinezoaicei Huang Yijun, copilul nu a supravieţuit. Atunci când fătul moare la scurt timp, ţesuturile se descompun şi pot fi eliminate în mod natural de către organism, dar nu s-a întâmplat aşa. Fătul era destul de mare. Doctorii i-au recomandat intervenţia chirurgicală, dar pentru că preţul operaţiei era mult prea ridicat pentru posibilităţile modeste ale femeii, aceasta a decis să nu ia nici o măsură. 
 
tunci când fătul este mare şi nu este eliminat pe cale chirugicală, încep să se formeze depozite de calciu în jurul ţesutului mort, transformând embrionul în ceea ce se numeşte „fetus de piatră” sau în termeni ştiinţifici „litopedion” ( limba greacă: lithos=piatră, pedion=copil). Femeile cărora li se întâmplă acest lucru, de obicei nu sunt conştiente de procesul care are loc. Au fost întâlnite cazuri în care femeile au purtat fără să ştie, timp de 22 de ani, un astfel de fetus. Au fost semnalate şi situaţii în care o femeie a putut avea alţi copii, în ciuda prezenţei litopedionului.
 
 
Desigur, Huang ştia ce poartă în pântece, dar nu şi-a putut permite financiar niciodată să scape de problemă. Totul a avut rezolvare abia în 2009, când femeia avea 92 de ani şi a fost dusă la medic pentru a-i fi extirpat fătul pietrificat.
 
Sursa: Rador