Mii de texte egiptene antice au fost DESCIFRATE. Ce taine ascund vechile fragmente de papirus? – FOTO+VIDEO
Ei au descoperit acolo o groapă din care au fost extrase ulterior peste 500.000 de fragmente de papirus egiptean.
Între 1898 şi 2012, cercetătorii britanici au reuşit să transcrie doar 5.000 din cele 500.000 de documente aflate acum la Biblioteca Sackler din Oxford, deţinută de Societatea Egipteană de Explorare din Londra. Astfel, de la descoperirea lor şi până acum, doar 1 % dintre documente au putut fi transcrise.
O echipă de cercetători, condusă Dirk Obbink (Universitatea din Oxford, Marea Britanie), a recrutat mai mult de 250.000 de voluntari, care au fost dispuşi să înveţe alfabetul grecesc antic şi să descifreze textele online.
„Prin permiterea accesului publicului la unul dintre cele mai mari proiecte arheologice din lume, am fost capabili să excelăm mai mult decât am fi făcut un singur savant cu un papirus şi o lupă. Astfel, am putut transcrie aproape 200.000 de texte, dintre care unele au fost parţial mâncate de viermi sau utilizate pentru a înveli peştele”, a declarat Dirk Obbink.
Potrivit cercetătorului, chiar şi elevii care au învăţat literele alfabetului grecesc la şcoală pot face această muncă de cercetare.
Textele, care datează din perioada secolelor I î.Hr. – VII d.Hr., includ piese antice de teatru, poezii, rapoarte medico-legale, dar şi liste de cumpărături şi o versiune actualizată a unei istorii biblice.
„Un alt fragment, studiat în anul 2011, conţine paragrafe dintr-o evanghelie pierdută, ce fac referire la un episod în care Iisus scoate demoni din oameni posedaţi. Povestea apare în Evangheliile lui Luca (VIII, 26-33) şi Matei (VIII, 28-32 ), ambele scrise mult mai târziu decât istorisirea nou-descoperită. Cu toate acestea, versiunea mai veche include un detaliu suplimentar, ce se referă la faptul că demonii au fost transferaţi apoi în porci, care, ulterior, s-au înecat într-un lac”, a explicat Jack Malvern, redactor în cadrul publicaţiei The Australian.
Sursa foto: The Egypt Exploration Society
Obbink susţine că noua descoperire ar putea fi încă o dovadă a faptului că unele dintre evenimentele menţionate în Biblie au fost extinse, rescrise sau chiar „înfrumuseţate”.
Alte 24 de texte medicale au fost, de asemenea, transcrise, dintre care unul reprezintă un vechi remediu pentru mahmureală.
Proiectul este încă în curs de desfăşurare, iar noii voluntari sunt întotdeauna bineveniţi.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm şi aceste articole:
Cele mai importante invenţii ale lumii antice. Multe dintre ele le folosim şi astăzi – FOTO