Pe parcursul acestei săptămâni, un asteroid de mărimea unui teren de basket se va apropia foarte mult de Terra. Care sunt şansele producerii unei coliziuni
Un asteroid cu un diametru de circa 30 de metri se va afla foarte aproape de Terra în perioada 5 – 8 martie. Cu toate acestea, obiectul cosmic, denumit „2013 TX68”, nu va reprezenta un pericol pentru planeta noastră.
În intervalul de timp preconizat, planetoidul va trece pe lângă Pământ la o distanţă de circa 5 milioane de kilometri. Există, însă, şansa ca acesta să se apropie şi mai mult de atmosfera terestră, până la aproape 24.000 de kilometri. Chiar şi aşa, posbilitatea producerii unei coliziuni este exclusă în mod absolut.
După cum aţi putut observa, există o diferenţă foarte mare în procedura de aproximare a distanţei dintre asteroid şi planeta noastră. Aceasta se datorează faptului că astronomii deţin foarte puţine informaţii despre acest obiect cosmic descoperit relativ recent. De fapt, el a putut fi observat o singură dată, atunci când a fost identificat, în anul 2013.
„Deocamdată, ştim doar că asteroidul 2013 TX68 va trece prin apropierea Terrei la începutul lunii martie, însă traiectoria sa va putea fi estimată cu mai multă precizie, de-abia după ce vom obţine mai multe informaţii. Credem, totuşi, că datele pe care le vom primi ne vor arăta că distanţa dintre obiectul cosmic şi planeta noastră va fi mult mai mică faţă de ceea ce am preconizat până acum”, susţine astronomul american Paul Chodas.
Specialiştii NASA ne asigură că asteroidul nu va intra în coliziune cu Pământul pe parcursul acestui secol. Totodată, ei ne spun că data la care el va putea fi observat din nou este 28 septembrie 2017. Atunci, şansa producerii unui impact va fi de 1 la 250 de milioane. Prin urmare, nu trebuie să ne temem că în toamna anului viitor vom fi expuşi unei explozii de foarte mare amploare.
Sursa: sciencealert.com
Vă mai recomandăm şi: Cum s-a descoperit Internetul şi ”particula lui Dumnezeu”, care ne explică de ce existăm. INTERVIU cu Rolf Dieter Heuer, fostul şef CERN – VIDEO
Ţara cu cele mai multe piramide nu este Egiptul. Video spectaculos
Povestea celor mai vechi urme umane descoperite până acum în Europa – FOTO