Sunetul misterios pe care nimeni nu îl poate explica. O persoană s-a sinucis după ce l-a auzit – VIDEO
În mai multe zone de pe Glob a fost auzit un sunet ciudat, pe care martorii nu şi l-au putut explica în niciun fel. Mai mulţi locuitori din Bristol (Anglia), Largs (Scoţia) sau Taos (New Mexico, SUA) au observat acest fenomen, însă nici ei, dar nici oamenii de ştiinţă nu îşi pot da seama de unde provine acesta sau cum se produce.
Încă din anii ’50 au existat relatări ale unor persoane care au auzit acest sunet deranjant, de joasă frecvenţă. Cercetătorii americani au încercat să îl explice, însă nu au ajuns la un rezultat concret. Din câte se pare, sunetul era receptat doar din interiorul locuinţelor, fiind mai puternic în timpul nopţii, decât pe parcursul zilei. Totodată, el a fost întâlnit cu precădere în zonele rurale şi în suburbiile oraşelor şi mai puţin în regiunile urbane, cel mai probabil datorită faptului că era acoperit de vuietul aglomeraţiilor.
Doar 2% dintre cei care locuiesc în zonele în care a fost detectat sunetul misterios îl pot auzi, iar toţi aceştia au vârste cuprinse între 55 şi 70 de ani. „Este atât de deranjant, încât îţi vine, uneori, să strigi de durere. Pe timpul nopţii, este şi mai rău, pentru că nu poţi dormi şi devii din ce în ce mai agitat”, a declarat Katie Jacques din Leeds, Marea Britanie.
Această stare de nelinişte a mai fost întâlnită şi în alte cazuri, iar medicii spun că ea trebuie eliminată, pentru că nu face decât să atragă şi alte probleme de sănătate. Au existat, astfel, unele persoane care s-au confruntat cu dureri puternice de cap, ameţeli sau chiar hemoragii nazale, la scurt timp după ce au auzit sunetul. Mai mult decât atât, poliţiştii britanici raportau că o persoană s-ar fi sinucis din acelaşi motiv.
Deşi nu pot explica originea sunetului, oamenii de ştiinţă susţin că el este real şi nu se produce doar în imaginaţia oamenilor. Până în momentul de faţă, au fost emise numeroase ipoteze referitoare la sursele producerii acestui fenomen. Printre acestea: conductele de gaz din apropierea localităţilor, instalaţiile industriale din zonele petroliere sau chiar radiaţia electromagnetică de joasă frecvenţă.
Sursa: livescience.com
Vă mai recomandăm şi: Zece reţele sociale mai puţin cunoscute
Astronomii au descoperit eclipsa a cărei durată depăşeşte orice RECORD. Are loc la fiecare 69 de ani
În culisele celei mai faimoase societăţi secrete din lume. Membrii sunt aleşi pe viaţă