Numărul deceselor de gripă din România creşte de la o zi la alta. Care sunt semnele gripei şi semnele virozei
„Este vorba despre o femeie, care era internată pe secţia ATI. Am luat decizia să facem numai operaţii de urgenţă, intervenţiile pentru cazurile pacienţilor cronici vor fi reprogramate” a declarat, pentru MEDIAFAX, Marius Niculescu, managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti.
Femeia era una dintre cei trei pacienţi în cazul cărora analizele au ieşit pozitive pentru virusul AH1.
O altă probă, a fost trimisă joi, de la un alt pacient care prezintă suspiciune de gripă.
Decesul de astăzi survine la o zi după ce, Centrul Naţional de Supraveghere şi Control a Bolilor Transmisibile (CNSCBT) a anunţat că în săptămâna 8-14 februarie, au fost comunicate 12 decese noi la cazuri de SARI confirmate cu virus gripal, din care 10 cu A(H1)pdm09 şi două cu AH3.
De asemenea, au mai fost confirmate 21 de decese cu virus gripal, din care 19 cu A(H1)pdm09 şi două cu AH3.
La nivel naţional, numărul total de cazuri de infecţii respiratorii acute (gripă clinică neconfirmată, infecţii acute ale căilor respiratorii superioare şi pneumonii) a fost de 91.244, cu 11,7% mai mic comparativ cu cel înregistrat în aceeaşi săptămână a sezonului precedent (103.306) şi apropiat de cel înregistrat în săptămâna precedentă (91.127).
În săptămâna 8-14 februarie, s-au înregistrat la nivel naţional 319 cazuri de gripă, comparativ cu 272 de cazuri înregistrate în aceeaşi săptămână din februarie, anul trecut. De asemenea, s-au mai înregistrat 43 de cazuri de Infecţie Respiratorie Acută Severă (SARI), cu opt mai multe faţă de săptămâna precedentă şi cu 12 mai multe faţă de aceeaşi perioadă a sezonului anterior.
Gripele sunt mult mai agresive decât simplele viroze respiratorii şi cu un mai mare potenţial să ducă la complicaţii şi să se răspândească mult mai rapid. În comparaţie cu virozele, virusul gripal poate genera epidemii, ceea ce înseamnă că se îmbolnăvesc foarte mulţi oameni dintr-o anumită zonă, totodată provoacă decese
Semnele gripei
– gripa debutează brusc, cu febră mare (38,5-40) – durerile de cap şi cele musculare pot fi puternice
– uneori apar şi frisoane
– tusea este seacă şi puternică
– frecvent, copiii fac rosu în gât
Semnele virozei
– debutul este gradual – copiii fac febră, însă fără ca aceasta să fie prea mare (37,5-38)
– nasul este înfundat
– tusea este productivă
– durează în jur de o săptămână