Materialul-minune din care vor fi confecţionate prezervativele. Este mai subţire decât un fir de păr, însă mult mai rezistent – FOTO
Prezervativul afectează senzaţiile pe care le avem atunci când facem sex. Acest lucru nu este o noutate, fie că vorbim de cazul femeilor sau cel al bărbaţilor. O echipă de cercetători australieni vine în ajutorul nostru cu nou produs, pentru a ne oferi posibilitatea de a experimenta plăceri nemaintâlnite.
Este vorba de un prezervativ fabricat din latex şi fibre de spinifex longifolius, o plantă asemănătoare ierbii pe care o avem cu toţii în curte. Acest material, susţin creatorii săi, este extrem de subţire, dar şi mult mai rezistent decât cel folosit în mod normal la producerea prezervativelor.
În timpul procesului de fabricaţie, se foloseşte, de fapt, doar nanoceluloza extrasă din fibrele plantei. Aceasta este apoi adăugată în latexul din care sunt fabricate prezervativele. Astfel, latexul devine mult mai rezistent şi poate fi folosit la crearea mai multor produse, nu doar a celor contraceptive. Cercetătorii din cadrul Universităţii din Queensland speră ca invenţia lor să fie folosită la crearea de mănuşi chirurgicale, care pot fi mult mai eficiente decât cele disponibile actualmente pe piaţă.
„Am testat deja formula noului latex în cadrul unei linii de producţie de prezervative în SUA. S-a dovedit că acestea erau mai rezistente cu 20% faţă de brandurile similare întâlnite în comerţ. De asemenea, materialul pe care l-am creat permite prezervativelor să îşi mărească volumul cu 40% mai mult decât oricare alt produs vândut până acum”, a declarat profesorul Darren Martin.
La sfârşitul anului trecut, echipa de cercetători australieni a produs un tip de latex având o grosime de doar 45 de microni. Această dimensiune este echivalentă cu cea unui fir de păr uman.
Sursa: Mail Online
Vă mai recomandăm şi: De ce răcesc fumătorii mai repede