Vişinescu, primul TORŢIONAR condamnat pentru crimele făcute în comunism. ”Un moment istoric. A fost una din bestiile neamului nostru”
Istoricul Georgeta Filitti a declarat miercuri pentru MEDIAFAX, vorbind despre condamnarea lui Alexandru Vişinescu, că este un moment istoric, care trebuie însemnat şi subliniat în calendar, întrucât Vişinescu a fost „una din marile bestii fabricate de neamul nostru”.
„Este un moment istoric. Din păcate este un moment tardiv, dar bine că a venit şi aşa de târziu, pentru că noi am avut foarte foarte multe ezitări în legătură cu aceste condamnări explicite, datorate şi numeroaselor complicităţi şi numeroaselor ascensiuni, vai, încă în societatea românească post 1989 şi care au făcut ca puzderie de indivizi să fie ascunşi. Nu mai discut de stângăciile decorării unuia sau inocentării altuia. Într-adevăr, data aceasta trebuie însemnată şi subliniată în calendar. Societatea românească se îndreaptă, societatea românească face un pas important spre normalitate”, a spus pentru MEDIAFAX istoricul Georgeta Filitti.
Filitti consideră totodată îndreptăţit faptul că Vişinescu a fost condamnat la 20 de ani de închisoare, deşi acesta nu va suporta puşcăria pe care au „îndurat-o” alţii din cauza lui.
„Dar simpla recluziune îl va face să se căiască, sper eu (…) Cred că a fost una din marile bestii fabricate de neamul nostru. Dar ăştia suntem, şi buni şi răi”, a mai spus Georgeta Filitti.
Dinu Zamfirescu: După Vişinescu trebuie să urmeze şi alţi bravi tovarăşi; primul este Ion Ficior
Dinu Zamfirescu spune că, după Alexandru Vişinescu, trebuie să urmeze şi alţi „bravi tovarăşi”, iar primul „pe ordinea de zi” este Ion Ficior, fostul deţinut politic precizând că este mai bine mai târziu decât niciodată că instanţele pronunţă aceste condamnări.
„Condamnările astea au intervenit într-adevăr târziu, dar este mai bine mai târziu decât niciodată”, a declarat miercuri pentru MEDIAFAX, Dinu Zamfirescu, preşedintele Consiliului ştiinţific al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER).
El a vorbit şi despre rolul important pe care l-a avut IICCMER în faptul că Alexandru Vişinescu, primul comandant de penitenciar din perioada comunistă trimis în judecată, a fost condamnat definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie la 20 de ani de închisoare.
„Asta se datorează în primul rând Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc, care a luat această iniţiativă. Şi aş zice eu, personal, domnului Andrei Muraru, care a fost preşedintele executiv al acestui Institut şi care împreună cu un grup de tineri de acolo, trei-patru tineri, au început să investigheze situaţia acestor bravi tovarăşi. Sigur că cei mai mulţi dintre ei nu mai sunt în viaţă, dacă putem spune din păcate sau din fericire. Pentru ei, poate din fericire. Dar mai sunt doi-trei-patru, care sunt în viaţă şi care probabil că vor căpăta şi ei aceeaşi soartă, adică vor fi şi ei judecaţi şi probabil condamnaţi, ca şi Vişinescu. Şi primul pe ordinea de zi este Ion Ficior”, a spus Dinu Zamfirescu.
Zamfirescu a precizat că, pentru societatea românească, acesta este un fapt istoric.
„Pentru societatea românească cred că este bine să se reamintească, pentru că este un fapt istoric. Şi acuma, când se vorbeşte de suprimarea istoriei din învăţământ, ceea ce găsesc că este un scandal nemaipomenit, pentru că este un atentat la identitatea naţională a României, cred că este şi pentru asta bine-venit, pentru că face parte din istoria recentă a acestei ţări”, a mai afirmat Dinu Zamfirescu.
Totodată, Dinu Zamfirescu spune că este necesară şi o schimbare de mentalitate în societatea românească.
„Ar trebui o schimbare de mentalitate, care asta se face mai greu. A început să fie o oarecare schimbare la tineri, în special. Dar tinerii trebuie să cunoască ce s-a întâmplat, ca să nu se mai repete. Aceste crime ale regimului comunist au fost crime iniţiate de Partidul Comunist din România, de fapt, pentru că oamenii ăştia erau reprezentanţii Partidului, Securitatea era unealta partidului, după cum însăşi Ceauşescu a mărturisit-o. Sigur că este o lecţie. Este o lecţie care nu trebuie să se mai repete. Aşa cum a fost în trecut şi cu mişcarea legionară, care au fost la fel, totalitari, şi care au comis crime şi au însângerat România în lung şi în lat. Din fericire a durat foarte puţin, din nefericire Comunismul a fost mult mai lung”, a mai spus Dinu Zamfirescu.
Radu Preda,despre cazul Vişinescu:E o condamnare simbolică;procesul comunismului trebuie să continue
Radu Preda, preşedintele executiv al Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc a declarat pentru MEDIAFAX, că decizia instanţei în privinţa lui Alexandru Vişinescu este „o condamnare simbolică”, precizând însă că aceasta nu rezolvă procesul comunismului.
„Este o condamnare simbolică, cu importanţă istorică. Se crează un precedent în jurisprudenţa românească, un precedent de care aveam nevoie. Pentru că, iată, în ciuda faptului că România a plătit un preţ uman enorm în perioada totalitarismului comunist, noi nu am avut nici probitatea şi poate nici interesul formării unui corp de magistraţii specializat în instrumentalizarea unor dosare atât de complexe şi de dificile precum crimele împotriva umanităţii. Aşadar este un precedent foarte important. Pe de altă parte, să ne ferim de o capcană foarte gravă, aceea de a considera că printr-un proces al unei persoane date, în cazul de faţă Vişinescu, am rezolvat procesul comunismului. Nu este vorba de aşa ceva. Pentru că dacă ar fi aşa, înseamnă că procesul lui Vişinescu ar servi de alibi, ori părerea mea personală, dar şi a Institutului pe care îl conduc, este că procesul comunismului trebuie să continue, chiar dacă şi cu foarte mare întârziere”, a spus, miercuri, pentru MEDIAFAX, preşedintele executiv al ICCCMER Radu Preda.
Sursa: Mediafax