Oamenii de ştiinţă au găsit ”comutatorul” GENETIC care ar putea DEZACTIVA obezitatea – VIDEO
Noul raport se bazează pe cercetarea epigenetică, care analizează modul în care genele din corpul nostru se schimbă în funcţie de factorii chimici şi cei de mediu, în comparaţie cu modificările din codul genetic al ADN-ului.
Toţi ne-am născut cu un anumit set de gene, dar acestea pot fi activate sau dezactivate de procesele din interiorul corpului (acesta este unul dintre motivele de ce gemenii nu arată întotdeauna la fel).
„Odată ce comutatorul este declanşat, aceasta devine o decizie pe tot parcursul vieţii şi se termină fie într-un fenotip slab sau obez. Efectul este asemănător cu cel al unui întrerupător de lumină – slab sau obez. De obicei, considerăm controlul epigenetic al bolilor ca fiind o diafragmă, fenotipurile de schimbare, cum ar fi greutatea corporală care scade sau creşte „, a declarat autorul principal al studiului Andrew Pospisilik, de la Institutul de Imunobiologie şi Epigenetică Max Planck.
O genă specială numită Trim28 s-a dovedit că afectează greutatea într-un grup mare de şoareci. Echipa de cerectători a studiat 13 perechi de gemeni identici, în care unul a fost obez, iar altul a fost slab. S-a constatat că la gemenii obezi, gena Trim28 nu era activă comparativ cu cei care nu au avut probleme de greutate.
„Datele noastre, pe lângă faptul că ne ajută să înţelegem interacţiunea dintre factorii genetici şi epigenetici în obezitate şi în alte boli, au implicaţii şi la modul în care privim evoluţia”, afirmă Pospisilik. El se referă la ideea de polifenism: un scenariu în care un genotip identic (ceea ce de fapt este un organism, bazat pe codului genetic fundamental) poate conduce la fenotipuri diferite (ceea ce un organism poate deveni atunci când factorii de mediu se adaugă la acest cod).
Este cunoscut faptul că, la animale, informaţiile epigenetice pot fi transmise generaţiilor următoare. Nu este cunoscut, însă, modul în care acestea se schimbă la oameni. Acest nou studiu ar putea ajuta specialiştii să înţeleagă modul în care variaţiile genetice sunt transmise ulterioarelor generaţii, precum şi căile mai bune de tratament pentru cei care suferă de obezitate.
Următorul pas este de a cerceta dacă dieta, stresul, medicamentele sau un alt factor pot răsturna acest ”comutator” în pornit sau oprit.
Sursa: Science Alert
Vă recomandăm şi aceste articole: