O companie japoneză va deschide prima fermă-robot din lume

04 02. 2016, 18:30

Spread, un producător de legume, a declarat că roboţii industriali ar efectua aproape 99% dintre sarcinile necesare pentru a creşte zeci de mii de salate produse în fiecare zi la ferma din Kameoka, din prefectura Kyoto, începând de la mijlocul anului 2017

Robotii vor face totul, de la replantarea seminţelor la udare, tăiere şi recoltare.

Inovaţia va stimula producţia de la 21.000 de salate pe zi la 50.000 pe zi, au declarat reprezentaţii companiei, adăugând că intenţionează să ridice această cifră la o jumătate de milion de salate zilnic în termen de cinci ani.

„Seminţele vor fi în continuare plantate de oameni, dar toate celelalte etape, de la transportarea răsadurilor în spaţii mai mari pe măsură ce acestea cresc, la recoltarea salatei, se va face în mod automat”, a declarat JJ Price, director de marketing la nivel global al Spread.

Noua fermă – o extindere a celei din Kameoka- va îmbunătăţi eficienţa şi va reduce costurile forţei de muncă cu aproximativ jumătate. Utilizarea iluminării LED va duce la reducerea costurilor de energie cu aproape o treime, iar aproximativ 98% din apa necesară pentru a creşte culturile va fi reciclată.

Ferma, măsurând aproximativ 4400 de metri pătrati, va avea rafturi din podea până în tavan, unde produsele sunt cultivate.
Salatele fără pesticide vor conţine mai mult beta-caroten – un antioxidant – decât salatele produse la alte ferme, a declarat compania.

Aceasta intenţionează să construiască fabrici robotizate şi în alte locaţii din Japonia şi, în cele din urmă, peste mări.

„Noua noastră fermă ar putea deveni un model pentru alte ferme, dar scopul nostru nu este de a înlocui oamenii, ci de a dezvolta un sistem în care oamenii şi maşinăriile lucrează împreună”, a spus Price. „Vrem să generăm interes în agricultură, în special în rândul tinerilor”.

Sursa: The Guardian