Pentru a dovedi o proprietate de bază a fizicii, Andreas Wahl, fizician şi cercetător norvegian, a sărit de pe o parte laterală a unei clădiri, de la o înălţime de 13,7 metri.
Singurul lucru care l-a salvat de la fracturile inevitabile sau de la moarte, a fost un cablu de care s-a legat care avea şi o greutate ataşată la capăt.
La început, greutatea fost fixată de o ţeavă ce ieşea din clădire. Când o parte dintre colegii lui Wahl au aruncat greutatea de pe clădire, Wahl a început imediat să se apropie de pământ.
În timp ce experimentul lui Wahl pare extrem de riscant, fizicianul este de fapt în siguranţă. Şi anume datorită unui principiu fundamental al fizicii, numit forţa centripetă.
Atunci când colegii fizicianului au lansat greutatea, atât el cât şi greutatea au început să coboare. Wahl a căzut direct sub forţa de gravitaţie, dar greutatea, datorită faptului că era fixată la distanţă de Wahl, a făcut un arc prin aer, la fel ca un pendul.
Greutatea s-a comportat conform a ceea ce Isaac Newton a descris pentru prima dată în secolul al XVII-lea ca fiind forţă centripetă. Forţa centripetă este forţa care face ca un organism să urmeze o cale oscilatorie. Pentru a menţine un corp pe o traiectorie circulară, trebuie aplicată asupra acestuia o forţă numită forţa centripetă, care imprimă corpului acceleraţia centripetă, conform principiului al II-lea al dinamicii. În acest caz, forţa a fost tensiunea din cablu.
Fiind trasă în jos de forţa gravitaţională, tensiunea din cablu a tras greutatea spre punctul central – ţeava de care a fost fixată. Greutatea a continuat să se balanseze prin aer, rotindu-se în jurul ţevii. Datorită conservării momentului cinetic, rata de mişcare a greutăţii se accelerează pe măsură ce lungimea cablului dintre ţeavă şi greutate se scurtează.
După câteva arcuri făcute prin aer, greutatea împiedică căderea lui Andreas Wahl, la doar câţiva metri deasupra solului.
O notă importantă: frecarea dintre cablu şi ţeavă, precum şi elasticitatea cablului, au contat la încetinirea căderii lui Wahl.