Ce se întâmplă atunci când îţi LOVEŞTI copilul pentru că a ”greşit”
Spre exemplu, un senator american, Ted Cruz, a spus într-un discurs de-al său: ”Dacă fiica mea Catherine, care are 5 ani, va spune ceva despre care va şti şi ea că e fals, va primi bătaie”.
Într-o analiză a pedepselor corporale în Statele Unite ale Americii, profesorul de psihiatrie de la Universitatea din Toledo, Michelle Knox a observat o ironie izbitoare în atitudinea americană faţă de pedeapsa corporală. ”În Statele Unite, este ilegal să loveşti un prizonier, criminal sau alţi adulţi. În mod ironic, singurii oameni pe care este încă legal să-i loveşti sunt cei mai vulnerabili membri ai societăţii noastre, cei pe care noi suntem obligaţi să-i protejăm – copiii”, a declarat Michelle Knox.
Knox, la fel ca mulţi alţi specialişti în sănătatea mintală, citează o corelaţie puternică între pedeapsa corporală şi abuzul asupra copiilor, menţionând că „… bătaia este adesea primul pas în ciclul de abuz asupra copilului”.
Ceea ce începe ca acţiunile unor părinţi bine-intenţionaţi, care doresc să-şi disciplineze copilul, se termină adesea cu o furie a părintelui care-l poate face să împartă lovituri grave. Acest lucru nu denotă faptul că părintele este „rău” prin natura sau un ”abuzator de copii”. Adesea, părintele, fiind stresat, nu este conştient că aceasta nu este o metodă alternativă de disciplină.
În 2011, Asociaţia Naţională a Practicienilor de Infirmerie Pediatrică (NAPNAP) din SUA a emis o declaraţie menţionând că: ”Pedeapsa corporală este un factor important de risc pentru copiii în curs de dezvoltare să dezvolte un model de comportament impulsiv şi antisocial. Copiii care au experienţe frecvente de pedepse corporale sunt mult mai susceptibili ca la maturitate să se angajeze în comportamente violente”.
În mod similar, Academia Americană de Psihiatrie Pediatrică a punctat într-o declaraţie din 2012: ”Deşi pedeapsa corporală poate avea o rată considerabilă de modificare imediată a comportamentului, în timp, această practică se dovedeşte ineficientă şi este asociată cu agresivitate crescută şi scăderea internalizării morale a comportamentului adecvat”.
Pe terment scurt, loviturile aplicate unui copil pot părea instrumente utile, dar este ineficient şi sunt dăunătoare pe termen lung. Copilul, care este de multe ori bătut, află că forţa fizică este o metodă acceptabilă de rezolvare a problemelor.
Marjorie Gunnoe, profesor de psihologie la Colegiul Calvin, şi colega ei Carrie Lea Mariner au publicat un studiu în 1997, care a ajuns la concluzia că, „pentru majoritatea copiilor, afirmaţia că bătaia stimulează învăţarea agresiunii par nefondate”. Gunnoe şi Mariner susţin că efectele pedepselor corporale depind de „sensul” pe care copiii îl vor deduce din aceasta. De exemplu, bătaia percepută de copil ca agresiune parentală poate fi, ulterior, asociată cu un comportament agresiv al copilului.
Catherine A Taylor, de la Universitatea Tulane, şi colegii săi au conchis într-un comentariu în 2010: ”Chiar şi cele mai minore forme de pedeapsă corporală cresc riscul unui comportament agresiv la copi”.
Mai mult, studiile clinice au demosntrat că reducerea de către părinţi a pedepselor corporale poate reduce agresivitatea la copii.
Sursa: IFL Science
Vă recomandăm şi aceste articole: