Este bine să mănânci în pat?
Kadi Dulude, proprietarul unei curăţătorii din New York, spune că în cel puţin jumătate din locurile pe care le curăţă sunt semne că oamenii mănâncă în pat.
”Cei mai mulţi oameni ştiu să îşi ducă farfuriile în chiuvetă, însă în cazurile extreme, patul devine locul de luat masa, iar dacă nu curăţă după ei, apar foarte mulţi gândaci”, spune Dulude.
Paul Bello, exterminator şi proprietar al PJB Pest Management Consulting, spune că gândacii apar chiar şi acolo unde sunt lăsate câteva firimituri, scrie Huffington Post.
Lou Sorkin, entomolog (persoană care studiază gândacii) şi asistent ştiinţific la Muzeul American de Istorie Naturală, spune că alimente dulci, precum brioşe, prăjituri sau sucuri ar putea atrage furnici şi alte muşte. Resturi de mâncare, precum lapte dintr-un bol de cereale, pizza într-o cutie sau hamburgeri lăsaţi în cutia în care au fost livraţi, pot atrage furnici, muşte sau chiar gândaci.
Dulude sfătuieşte oamenii să îşi spele cerşafurile o dată pe săptămână, însă cei care mănâncă în pat ar trebui să facă acest lucru mai des, chiar o dată la trei zile.
Bucătarul Nigella Lawson este de altă părere în ceea ce priveşte mâncatul în pat. Ea crede că avertizările de acest fel vin de la oameni care văd doar pete şi firimituri, în loc să aprecieze comfortul oferit de servirea mesei sub păturile călduroase.
Ea spune că este greu de ştiut ce este acceptabil din punct de vedere social. Micul dejun în pat este permis, dar cina nu. Nigella foloseşte o pernă mai tare, pentru a putea sta dreaptă, iar sub farfurie ţine un prosop special pentru mâncare, pentru a feri cearşafurile de pete sau firimituri, scrie The Guardian.
Dacă mâncatul în pat este o idee bună sau nu depinde de alegerea fiecăruia. Dormitorul poate fi locul de relaxare şi odihnă, în care există nici măcar un televizor care să ne strice somnul, sau poate fi locul în care ne ascundem sub pături în zilele geroase cu un castron de supă în timp ce ne uităm la un film.
Sursa: Gândul