O companie americană va produce un hanorac special. Te ajută să dormi oriunde vrei – FOTO+VIDEO
Pentru cei mai comozi dintre noi, hanoracul este o piesă vestimentară nelipsită din garderobă. Este comod, îl putem purta atât în casă cât şi pe stradă şi se potriveşte deopotrivă fetelor şi băieţilor.
Foto: kickstarter.com
Ce ar fi dacă hanoracul din şifonierul nostru ar avea o pernă gonflabilă căptuşită în interiorul glugii? Noi credem că ar fi o idee nemaipomenită.
Foto: kickstarter.com
La această oportunitate s-a gândit artistul american Josh Woodle, a cărui iniţiativă a fost finanţată de fundaţia Kickstarter. Hanoracul inventat de Woodle a fost denumit Hypnos şi pare, cel puţin la prima vedere, o bluză obişnuită.
Nu este, însă, aşa, deoarece în interiorul glugii se află o pernă gonflabilă, care, odată umflată, permite celui care o poartă să îşi odihnească capul.
Pentru început, hanoracul este disponibil în trei culori: alb, negru şi gri. Cea mai mare parte a pieselor vestimentare sunt confecţionate din bumbac, însă există o variantă sub formă de jachetă realizată din nailon.
Sursa: boredpanda.com