Statuie GIGANTICĂ a lui Mao, aurită, într-o zonă în care au murit milioane de oameni din cauza lui – FOTO + VIDEO
Uriaşul omagiu adus dictatorului şi liderului comunist Mao Zedong, fondatorul Republicii Populare Chineze, a costat aproape 3 milioane de yuani, adică peste 450 de mii de dolari. Costul statuii faraonice a fost achitat de un om de afaceri local. De asemenea, câţiva săteni din localitatea Tongxu, provincia Henan, aflată în zona centrală a Chinei, au contribuit cu bani la ridicarea monumentului din satul lor. Provincia Henan, a fost în anii 1950 una dintre principalele ţinte ale politicii agricole promovate de Mao, care a făcut milioane de victime, afirmă BBCNews.
Statuia a fost subiectul unor aprinse dispute, în mediul online din China. Cei care au criticat ridicarea sa erau împotriva ”locului lipsit de sensibilitate” în care a fost ridicată, dar nu erau deranjaţi de dimesniunile faraonice ale acesteia.
Sursa foto: hnr.cn
Mao Zedong se bucură încă de o mare popularitate în China, chiar preşedintele Xi Jinping considerându-l pe fondatorul Republicii Populare Chineze o mare personalitate, chiar dacă admite că acesta a făcut şi greşeli.
Sursa: Gândul