Metoda inedită prin care este testată rezistenţa avioanelor Airbus – VIDEO
Zborul cu avionul nu este o experienţă plăcută pentru toată lumea. Există persoane care se tem că, odată desprinse de sol, se pot prăbuşi în orice moment. De asemenea, sunt pasageri care, cu greu, fac faţă momentelor în care avionul trece printr-o zonă cu nebulozitate densă. Cazurile de acest gen pot fi enumerate la infinit.
Ce s-ar întâmpla, însă, în momentul în care ne-am afla la bordul avionului, iar vântul ar sufla atât de tare încât i-ar îndoi aripile? Răspunsul ni-l oferă inginerii companiei Airbus, care au realizat un videoclip, în care ne prezintă situaţia în care avionul Airbus A350 XWB ar parcurge o zonă turbulentă.
„Prin intermediul testelor pe care le-am desfăşurat, am putut observa rezistenţa mecanică crescută pe care o au aripile avionului A350 XWB, înainte ca acesta să efectueze primul zbor. Observaţiile fac parte dintr-un program amplu de testare la sol”, au declarat reprezentanţii companiei Airbus.
Sursa: gizmodo.com