Chinezii construiesc cel mai mare terminal de pasageri din lume – FOTO
Terminalul va fi compus din două săli legate între ele, de plecări şi de sosiri, care vor fi o parte complementară a aeroportului şi care vor avea transferuri cu alte două terminale existente.
Un total de 20,6 miliarde de yuani (aproximativ 3,18 miliarde de dolari SUA) vor fi investite în construcţie, care presupune 83 de tuneluri fixe şi o suprafaţă de 622.000 de metri pătraţi. Aceste cifre fac ca acest terminal să fie cel mai mare din lume.
Aeroportul Internaţional Pudong a fost construit în 1999, iar în anul 2008 a fost terminată cea de-a doua fază a proiectului de extindere. Fluxul anual de pasageri este de 42 de milioane de oameni.
Proiectul de construcţie al celui de-al treilea terminal este a treia fază a proiectului de extindere. Constucţia terminalului va fi finalizată în anul 2019 şi va permite accesul a mai mult de 80 milioane de pasageri.
Cu două terminale, trei secţiuni de mărfuri şi patru piste, Shanghai Pudong International Airport este deservit de o serie de companii aeriene interne şi internaţionale, oferind zboruri directe şi de legătură spre toate punctele de pe glob.
Sursa: Xinhuanet