Un expert NASA a găsit întregul alfabet în fenomenele naturale de pe Terra, folosind imagini dintr-un satelit NASA şi fotografii realizate de astronauţi.
După doi ani de căutări, Adam Voiland a adunat în cele din urmă 26 de imagini diferite care se aseamănă cu fiecare literă din alfabet, relatează în pagina electronică Daily Mail.
„Acum câţiva ani, în timp ce lucram la un studiu despre incendiile forestiere din lume, un „V” mi-a apărut într-o imagine prin satelit format dintr-un nor de fum de peste Canada”, a declarat Adam Voiland, cercetător din cadrul Observatorului NASA. „Asta m-a făcut să mă întreb dacă aş putea găsi toate cele 26 de litere ale alfabetului englez, folosind doar imagini din sateliţii NASA şi fotografii ale astronauţilor”, a concluzionat acesta.
Cercetătorul şi-a intitulat proiectul „Citirea ABC-ul din Spaţiu” şi şi-a rugat toţi colegii NASA într-un articol pe blogul său să participe la proiect şi să trimită fotografii. „Din nori, fum, praf, gheaţă şi chiar şi din fitoplanctonul care apare în mod constant pe planetă este uşor să găseşti litere circulare precum O, C, G, U, dar am întâmpinat un moment tare dificil când a fost vorba de literele A, B sau R”, a povestit Adam Voiland.
Iată care sunt imaginile din proiectul „Citirea ABC-ul din Spaţiu”!