Statistici îngrijorătoare arată cât de multă hrană risipim în fiecare an
Tema principală a Conferinţei Naţiunilor Unite privind Schimbările Climatice, organizată anul acesta la Paris, a fost reducerea la nivel mondial a emisiilor de gaze cu efect de seră. O altă problemă adusă în discuţie a fost cea a diminuării cantităţilor din ce în ce mai importante de alimente risipite de locuitorii ţărilor dezvoltate ale lumii.
Conform unei statistici realizate de Organizaţia pentru Alimentaţie şi Agricultură din cadrul ONU, în fiecare an peste 1,3 miliarde de tone de alimente ajung să fie aruncate. Această cantitate reprezintă o treime din totalul hranei la nivel mondial, care poate fi folosită de circa 870 de milioane de oameni pentru a supravieţui.
Mai mult decât atât, în timpul producerii acestor alimente sunt eliberate în atmosferă aproximativ 3,3 gigatone de dioxid de carbon, în fiecare an. Masa de gaze a fost calculată ca fiind suma tuturor proceselor necesare producerii alimentelor precum transportul, procesarea şi depozitarea.
Cele mai mari cantităţi de alimente aruncate sunt produse de populaţiile ţărilor dezvoltate ale lumii. De exemplu, în anul 2013 locuitorii SUA au risipit peste 40% din hrana consumată. Mai precis, au fost prădate 52 de procente din totalul fructelor şi legumelor, 38 de procente din alimentele bazate pe cereale şi 22 de procente din cantitatea totală de carne.
Cauza principală a acestei probleme o reprezintă modalitatea prin care alimentele ajung pe rafturile magazinelor. În acest sens, este binecunoscut faptul că atât distribuitorii şi cât şi proprietarii supermarketurilor elimină produsele care nu respectă anumite standarde estetice. Acest lucru se întâmplă încă dinainte ca alimentele să fie puse în vânzare.
Sursa: discovery.com