Apel către toţi românii care au de la părinţi, bunici şi străbunci scrisori de pe front, fotografii sau jurnale
„Aţi descoperit cumva pe acasă, păstrate în pod, în genţi, în dulapuri sau în sertarele biroului hârtii vechi, cum ar fi scrisori, cărţi poştale, jurnale de front sau fotografii ale înaintaşilor care au luat parte la Primul Război Mondial? Căutăm astfel de mărturii pentru a le reuni într-o lucrare care să redea atmosfera, trăirile şi omenescul de acum un secol şi care să ne aducă aminte de oamenii care au luat parte la acest conflict”, transmite Muzeul Naţional al Ţăranului Român din Bucureşti.
Potrivit instituţiei muzeale, în 2014, mai peste tot în lume, s-a comemorat începutul Primului Război Mondial, iar în 2016 se împlineşte un secol de la intrarea României în „Războiul cel Mare”.
Astfel, Muzeul Naţional al Ţăranului Român va publica un volum-martor care va pune laolaltă scrisori de la (şi către) cei aflaţi pe front, pasaje din jurnalele soldaţilor şi ofiţerilor, fotografii, cărţi poştale, mărturii din acea perioadă şi fragmente din presa vremii. „Nu va fi vorba de o abordare istorică, ci de o reflectare directă, cât mai puţin mediată, a dramelor războiului, ca şi cum am răsfoi pagini-oglindă în care s-au păstrat imprimate înscrisuri, chipuri, stări sufleteşti, iluzii, tragedii personale şi colective, fapte mici care au făcut istoria cea mare”, mai spune Muzeul Naţional al Ţăranului Român.
Instituţia precizează că „şuieratul gloanţelor şi al obuzelor, rănile, privaţiunile de tot felul, izolarea de familii, contactul direct cu moartea şi cu suferinţa, speranţele, dorul de cei dragi şi spaimele se diluează cumva, inevitabil, în paginile de istorie, în literatură ori în memoriile foştilor combatanţi”.
„Doar atunci, la timpul cel mai prezent, dimensiunea vieţii de pe front are o veridicitate şi o limpezime de netăgăduit. Tocmai de aceea, a reuni acum, la o sută de ani de la intrarea României în război, o parte din însemnările acelea vechi ar putea fi şansa de-a avea o imagine clară, autentică, asupra trăirilor şi a omenescului, altfel decât au reuşit să ne-o impună relatările, propaganda sau istoria oficială”, explică Muzeul Ţăranului.
Oricine doreşte să contribuie la această strângere de documente, care a început pe 15 decembrie şi va dura până la finalul anului viitor, are la dispoziţie pentru detalii telefonul 0754.218.789 şi adresa de e-mail scrisoridefront@muzeultaranuluiroman.ro.
„În vacanţa de iarnă, nu rataţi ocazia să-i întrebaţi pe părinţi, pe bunici, pe străbunici, despre înscrisuri sau fotografii din Primul Război Mondial”, îi îndeamnă Muzeul Ţăranului pe tinerii susţinători ai instituţiei.
Madalina Cerban, madalina.cerban@mediafax.ro