Studiu REVOLUŢIONAR. Care sunt semnele reale că cineva te minte
Astfel, specialiştii au dezvoltat un software capabil să detecteze mincinoşii prin intermediul unui videoclip captat într-o circumstanţă reală.
Echipa de cercetători americani şi-a testat ipoteza pe 120 de înregistrări video dintr-un tribunal şi a arătat că software-ul este capabil să detecteze oamenii care mint în 75% dintre cazuri, cu 25% mai mult decât sunt capabili oamenii să îşi dea seama când sunt minţiţi.
Până acum, psihologii au fost de părere că oamenii care mint tind să dea răspunsuri ezitante şi să evite contactul vizual.
Însă echipa de cercetărori ai Universităţii Michigan susţine că rezultatele lor au o acurateţe mai mare pentru că nu s-au bazat pe o analiză de laborator.
”În experimentele de laborator este dificil să creezi o motivaţie reală pentru care oamenii să mintă. Mizele nu sunt suficient de mari”, a spus doctorul Rada Mihalcea, care a condus cercetarea.
Echipa a folosit înregistrări video în care au fost surprinşi, în timpul proceselor, atât apărătorii, cât şi martorii, în cazuri grave, cum ar fi cele de omor, în care mizele sunt foarte mari.
Prin urmare, specialiştii speră ca modul de detectare a minciunilor dezvoltat de ei să înlocuiască , în viitor, poligraful.