Gigantul IBM a primit o comandă specială de la guvernul american
Computerele cuantice folosesc algoritmii mecanicii cuantice, pentru a reduce timpii de decriptare de la câteva luni la câteva minute. Acest lucru este posibil datorită faptului că astfel de sisteme folosesc mult mai puţini paşi decât computerele clasice pentru a realiza calcule. Se estimează că, în viitor, soft-urile avansate folosite de computerele cuantice vor fi folosite în dezvoltarea de noi medicamente sau chiar la crearea inteligenţei artificiale.
Compania americană IBM lucrează de câteva decenii la dezvoltarea de computere avansate. Încă de la început, agenţiile guvernamentale ale SUA au început să sprijine acest demers, intenţionând să folosească tehnologiile pe care se bazează computerele cuantice în scopul asigurării securităţii naţionale.
Computerele clasice funcţionează pe baza unor tranzistori, al căror număr poate ajunge la câteva miliarde. Fiecare text sau fotografie este procesată de soft-ul computer-ului sub formă de biţi. Aceştia sunt reprezentaţi prin cifrele 1 şi 0.
În ceea ce priveşte computerele cuantice, ele se bazează pe activitatea unor tranzistori de dimensiunile unui atom. Un astfel de tranzistor are capacitatea de a ocupa, în acelaşi timp, două poziţi. Acest tranzistor poartă numele de qubit şi poate ocupa spaţiile corespunzând cifrelor 1 şi 0 în acelaşi timp. Prin urmare, computerele cuantice sunt capabile să execute mai multe calcule în mod simultan, ceea ce le face cu mult mai performante decât computerele clasice.
Unul dintre domeniile în care poate fi folosită tehnologia avansată este cel al securităţii naţionale. Agenţiile de securitate din întreaga lume manifestă un interes sporit pentru dezvoltarea computerlor cuantice, care le-ar putea ajuta în combaterea criminalităţii organizate.
Sursa: nextgov.com
Citeşte şi:
GALERIE FOTO. D33, un concept italienesc care trebuia să relanseze Dacia